logo

Guvernul aprobă: Impozitul pe venit scade la 12%


https://www.ipn.md/ro/guvernul-aproba-impozitul-pe-venit-scade-la-12-7966_1043161.html

Cabinetul de miniștri a aprobat o serie de modificări în legislație în contextul reformei fiscale asumate de către partidul de guvernământ. Cota impozitului pe venit pentru persoanele fizice urmează să fie redusă de la 18 la până la 12 la sută. Cota contribuției angajatorului la BASS va descrește de la 23 la 18 la sută. Iar scutirea personală anuală se va dubla, până la 24 de mii de lei, transmite IPN.

Totodată, urmează să fie stabilit un regim fiscal special pentru activitatea în sectorul hotelier şi al restaurantelor, prin reducerea cotei TVA de la 20 la 10 la sută. Iar taximetriștii care au un salariu lunar de până la 10 mii de lei vor achita un impozit unic pe venit de 500 de lei lunar.

O altă modificare ține de repatrierea valutei, pentru a micșora presiunea asupra agenților economici rezidenți ai Republicii Moldova care efectuează tranzacții economice externe. În acest sens, se propune majorarea termenului de repatriere de la 2 la 3 ani pentru toate tipurile de contracte externe (bani, mărfuri, servicii). Vor fi micșorate și penalizările de întârziere, de la 0,1 la 0,05 la sută din suma mijloacelor nerepatriate, aplicată pentru fiecare zi calendaristică de întârziere.

Proiectul urmează a fi transmis Parlamentului pentru adoptare. Reforma fiscală  se preconizează să fie pusă în aplicare de la 1 octombrie 2018.