Pentru fiecare elev care va fi transferat dintr-o școală cu mai puțin de 50 de copii într-o instituție publică de învățământ mai mare părinții vor primi o alocație lunară de 1000 de lei, timp de doi ani. Alocațiile nu se acordă pe perioada lunilor iunie-august. Executivul a aprobat astăzi un regulament în acest sens, transmite IPN.
Potrivit ministrului Dan Perciun, Ministerul Educației și Cercetării urmează să stabilească lista instituțiilor cu mai puțin de 50 de elevi și să dezvolte tot mecanismul până la începutul lunii septembrie. Alocațiile vor fi plătite prin sistemul Mpay sau prin Poșta Moldovei.
Potrivit ministrului, transferul într-o școală mai mare va aduce mai multe beneficii pentru copil, inclusiv acces la educație de calitate. Este vorba despre opțiuni educaționale și activități extrașcolare mai variate, precum și acces la cabinete cu echipament modern și laboratoare bine dotate.
Alocația va fi oferită la solicitarea părinților sau a reprezentanților legali, în baza unei cereri depuse la instituția la care a fost transferat elevul. Banii se vor acorda începând cu luna septembrie 2024. Costul total pentru implementarea măsurii, în perioada septembrie-noiembrie anul curent, este estimat la 3 milioane de lei.
În prezent, în Republica Moldova sunt 102 instituții de învățământ primar și secundar general cu până la 50 de elevi.