logo

Guvernul aprobă alocarea a șase milioane de lei pentru reparația unor instituții


https://www.ipn.md/ro/guvernul-aproba-alocarea-a-sase-milioane-de-lei-pentru-reparatia-7967_1040158.html

Guvernul va aloca din mijloacele Fondului de intervenție circa șase milioane de lei pentru reparația unor imobile care au avut de suferit în urma calamităților naturale, transmite IPN.

Din această sumă, peste trei milioane de lei sunt pentru reparația grădiniței „Prietenia” din satul Pârlița, raionul Ungheni, avariată după ploile torențiale cu grindină din iunie 2016. Autoritățile locale au transferat deja 30 de mii lei în acest scop.

Pentru finalizarea reparației acoperișului școlii sportive raionale din Drochia vor fi alocate mijloace financiare suplimentare în sumă de circa 500 de mii de lei. Anterior, au fost transferați 462 de mii de lei. Acoperișul a avut de suferit ca urmare a ploilor torențiale din iulie 2017.

Pentru lichidarea consecințelor ninsorilor din aprilie 2017, peste două milioane de lei vor fi transferați pentru reparația Muzeului Național de Istorie a Moldovei, a Casei-Muzeu „A. S. Pușkin”, a Teatrului Național „Mihai Eminescu” și a sediului Ansamblului Național Academic de Dansuri Populare „Joc”.

Fondul de intervenție al executivului este preconizat în sumă de 20 de milioane de lei.