Guvernul a avizat negativ un proiect privind armonizarea sistemelor de calitate ale RM la standardele internaţionale
https://www.ipn.md/ro/guvernul-a-avizat-negativ-un-proiect-privind-armonizarea-sistemelor-de-calitate--7966_959634.html
Proiectul hotărârii cu privire la aprobarea Concepţiei infrastructurii calităţii în Moldova care prevede armonizarea sistemelor de calitate la standardele internaţionale, a fost respins de către Cabinetul de miniştri.
Prim-ministrul, Vasile Tarlev a menţionat miercuri, 31 mai, în cadrul şedinţei de Guvern, că acest proiect nu prevede acţiuni de protecţie a drepturilor consumatorilor şi a pieţei interne, şi nu stipulează mecanisme de control. În plus, a menţionat Tarlev, documentul a fost prezentat cu întârziere spre examinare. Potrivit premierului, în procesul elaborării proiectului nu a fost consultat Consiliul Economic de pe lângă prim-ministru şi nici grupul de lucru privind reglementarea activităţii de antreprenoriat.
Premierul a solicitat ca în termen de 5 zile, Ministerul Economiei şi Comerţului, cu suportul comunităţii ştiinţifice, să prezinte propuneri de îmbunătăţire a acestuia.
Concepţia infrastructurii calităţii prevede armonizarea integrală a sistemelor de reglementare şi infrastructura calităţii cu cele europene şi internaţionale, precum şi dezvoltarea Organismului Naţional de Standardizare ca structură capabilă să desfăşoare activităţi de standardizare la nivelul cerinţelor şi practicelor europene şi internaţionale, La fel, se preconiza identificarea şi anularea documentelor ce contravin standardelor europene adoptate, creşterea gradului de aplicare a standardelor naţionale etc.
Beneficiari nemijlociţi ai Concepţii urmau să fie Serviciul de Standarde şi Metrologie, Institutul de Standardizare şi Metrologie, Centrul de Acreditare şi instituţiile selectate de evaluare a conformităţii produselor.
Costul implementării Concepţiei este estimat la circa 84 mil. USD, pe o durată de 15 ani.