logo

Guvernul a aprobat ratificarea acordului de participare a țării la programul FISCALIS


https://www.ipn.md/ro/guvernul-a-aprobat-ratificarea-acordului-de-participare-a-tarii-7966_1096440.html

Guvernul a aprobat ratificarea Acordului privind participarea Republicii Moldova la programul UE pentru cooperare în domeniul fiscal ,,FISCALIS”, transmite IPN.

„Programul „FISCALIS” va sprijini cooperarea cu administrațiile fiscale ale statelor membre UE. Totodată, acesta va contribui la colectarea impozitelor, combaterea fraudei fiscale și a evaziunii fiscale prin instituirea unor sisteme informatice eficiente, schimb de bune practici, dar și acțiuni comune de gestionare a riscurilor”, a afirmat ministrul finanțelor, Veronica Sirețeanu. 

Republica Moldova va beneficia de sprijin în vederea îmbunătățirii funcționării pieței interne, stimularea competitivității și a concurenței loiale. De asemenea, odată cu implementarea acordului, vor fi finanțate mai multe acțiuni ce vizează, inclusiv consolidarea capacităților IT, prin dezvoltarea și operarea sistemelor electronice europene.

Acordul privind participarea Republicii Moldova la programul UE pentru cooperare în domeniul fiscal ,,FISCALIS” a fost semnat pe 7 februarie anul curent, la Bruxelles, și prevede acordarea unui suport financiar în sumă de 269 de milioane de euro. Programul urmează a fi implementat de către Serviciul Fiscal de Stat, în perioada 2023-2027.