Guvernul a aprobat proiectul care prevede dreptul la procurarea terenului Stadionului Republican din capitală, unde urmează să fie construit noul sediu al Ambasadei Statelor Unite ale Americii. Proiectul de ratificare a acordului cu SUA a fost aprobat în ședința de miercuri și urmează să fie transmis Parlamentului spre examinare, transmite IPN.
Ruslan Bolbocean, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, a declarat că Acordul, întocmit prin schimb de note dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii, a fost semnat la Chișinău pe 12 iulie 2019. „Actualitatea Acordului rezidă în necesitatea soluționării în termene restrânse a problemelor ce țin de crearea condițiilor pentru funcționarea Ambasadei SUA în Republica Moldova, prin asigurarea dreptului de a procura teren pentru construcția unui nou sediul al Ambasadei”, se arată în document.
Ruslan Bolbocean a menționat că pentru asigurarea implementării Acordului va fi încheiat un memorandum de înțelegere privind achiziționarea terenului, care va fi coordonat de un grup de lucru interministerial creat prin dispoziția prim-ministrului. Guvernul SUA va suporta cheltuielile pentru perfectarea documentelor juridice referitoare la dreptul de proprietate.
Proiectul care prevede ratificarea Acordului urmează să fie examinat și adoptat de Parlament.
Este vorba despre un teren de 5,1814 hectare situat pe strada Tighina, 12. Agenția Proprietății Publice este autorizată să asigure determinarea valorii terenului proprietate a statului.
Directorul APP, Eugeniu Cozonac, a declarat că, în semn de omagiu adus semnificației istorice a fostului Stadion Republican, SUA vor renova porțile istorice și intrarea și le vor face accesibile publicului. SUA își asumă să rezerve o parte din teren pentru parc care va fi accesibil publicului.
Proiectul de lege care prevedea vinderea terenului Stadionului Republican Ambasadei SUA a fost votat în 2018. În 2020, Parlamentul, la inițiativa socialiștilor, a abrogat proiectul de lege și terenul s-a întors în proprietatea publică. Ulterior, prin intermediul Curții Constituționale s-a reușit anularea abrogării legii.