logo

Guvernul a aprobat instrumente noi pentru activitatea fondurilor de pensii private


https://www.ipn.md/ro/guvernul-a-aprobat-instrumente-noi-pentru-activitatea-fondurilor-de-pensii-priva-7967_1003248.html

Guvernul a susţinut un proiect al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, care îşi propune să impulsioneze dezvoltarea sectorului fondurilor de pensii private şi să promoveze încrederea publicului în acestea, transmite Info-Prim Neo. Iurie Filip, membru al Consiliului de administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare a spus că o lege a fondurilor nestatale de pensii a fost adoptată încă în anul 1999. În baza acesteia au fost înregistrate 3 fonduri private de pensii, însă ele nu au clienţi şi, practic, nu activează. Noul proiect vine cu instrumente noi pentru crearea şi activitatea fondurilor. Direcţionarea mijloacelor băneşti de către cetăţeni în aceste fonduri este benevolă. Banii investiţi în proiecte pe termen lung vor fi returnaţi persoanei la atingerea vârstei de pensionare, sub formă de supliment la pensia lunară garantată de stat. Potrivit lui Iurie Filip, noul proiect elimină forma organizatorico-juridică pentru fondurile de pensii facultative şi stipulează responsabilităţile administratorului activelor fondului pentru deciziile investiţionale şi rezultatele acestora. Se preconizează şi constituirea Fondului de garantare a contribuţiilor în sistemul de pensii facultative. În ceea ce priveşte mărimea capitalului minim social necesar pentru administrarea fondului de pensii facultative, Iurie Filip a precizat că recomandarea europeană este de 730 de mii de euro, dar această sumă nu corespunde în acest moment realităţilor moldoveneşti. De aceea, în Legea privind piaţa de capital va fi prevăzută o cifră mai mică. În primii ani cifra va fi de 100 de mii de euro, după trei ani de activitate – 150 de mii, iar după 10 – 300 de mii.