logo

Guvernul a aprobat fuzionarea Universității de Stat de Sport cu USM


https://www.ipn.md/ro/guvernul-a-aprobat-fuzionarea-universitatii-de-stat-de-sport-7967_1101705.html

Guvernul a aprobat proiectul care prevede fuzionarea Universității de Stat de Educație Fizică și Sport cu Universitatea de Stat din Moldova. Potrivit autorităților, în ultimii ani, numărul studenților la specializările sportive a scăzut constant, iar situația financiară a instituției a devenit precară, transmite IPN.

Ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a declarat că în ultimii trei ani, numărul total al studenților s-a redus cu circa 15%. Totodată, admiterea în anul I este în constantă scădere – anul acesta a fost de doar 477 de studenți. „Acest fapt a generat probleme financiare semnificative pentru universitate. Anul acesta am fost în situația să acoperim cu 6 milioane de lei deficitul salarial, în condițiile în care bugetul pentru universitate a fost cel mai mare acordat vreodată în istorie, atingând 33 de milioane de lei. În 2021 era 19 milioane de lei. Cu toate acestea, universitatea a întâmpinat dificultății financiare”, a precizat ministrul.

Dan Perciun a menționat că această comasare va permite o consolidare financiară. Or, USM este cea mai mare universitate din Moldova, cu un buget puternic, capabil să asigure și necesitățile USEFS, crescându-i credibilitatea. Ministrul este convins că această fuziune va genera noi oportunități pentru dezvoltarea cercetării, formării continue în domeniu și va asigura un management mai diligent și corespunzător.

„Pentru 2024, vreau să dau câteva asigurări – toți angajații USEFS se vor regăsi integral în corpul USM. Suntem pregătiți și suntem în discuții cu ambii rectori pentru a oferi o autonomie largă universității în cadrul USM. Totodată, reprezentanții USEFS vor fi prezenți în organele de conducere la nivel de USM, vor avea o prezență în senat și o voce puternică pentru a reprezenta interesele universității. Avem un angajament de a investi 10 milioane de lei anul viitor, finanțare complimentară în infrastructura USEFS la discreția comunității. Vorbim fie de investiții în cămine, fie în bazin, fie în condițiile de studiu”, a mai spus ministrul Perciun.

Proiectul care prevede fuziunea celor două universități prin absorbția USEFS de către USM urmează să fie aprobat și de Parlament. Anterior, conducerea și cadrele didactice Universității de Stat de Educație Fizică și Sport s-au împotrivit fuzionării. Potrivit lor, instituția are cadre calificate, programe acreditate, dar și un flux permanent de studenți. Aceștia au pus la îndoială că, după această comasare, lucrurile se vor îmbunătăți.

Ședința executivului a avut loc pe fonul unui protest împotriva fuzionării. Participanții la acțiune, printre care și membri ai Partidului Socialiștilor, au scandat „Jos lichidatorii!”, „Perciun – ministrul degradării!”, „Luați mâinile de pe educație!”,