Cabinetul de miniştri a aprobat Acordul dintre Ministerul Economiei al Republicii Moldova şi Ministerul Industriei al Republicii Belarus privind implementarea proiectului comun de modernizare a transportului electric de pasageri în Moldova, încheiat la 30 ianuarie 2013, transmite IPN.
Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei, a spus că este ultimul pas în lansarea asamblării troleibuzelor în Moldova, în cooperare cu Belarus, de unde vor fi livrate complectările şi piesele necesare. Troleibuzele asamblate la Chişinău vor fi mai ieftine decât cele procurate de la producătorul din Belarus. Noile troleibuze permit reducerea consumului de energie electrică cu 35%. Astfel, economiile anuale în acest sens vor fi de 7,4 mln lei. De asemenea, se prevede o creştere a veniturilor pe baza majorării numărului călătorilor, cu circa 22 la sută.
Potrivit lui Valeriu Lazăr, Primăria municipiului Chişinău a alocat 46,5 mln lei pentru asamblarea primelor 20 de troleibuze. Pe viitor, după ce va fi satisfăcută cererea locală, troleibuze asamblate la Chişinău ar putea fi livrate şi pe pieţele ţărilor vecine.