logo

Guvernul a anulat restricţiile la expedierea obiectelor şi pietrelor preţioase prin intermediul coletelor poştale


https://www.ipn.md/ro/guvernul-a-anulat-restrictiile-la-expedierea-obiectelor-si-pietrelor-pretioase-p-7967_960912.html

Locuitorii Moldovei vor putea pe viitor să primească şi să expedieze, prin intermediul coletelor poştale, obiecte şi bijuterii din metale şi pietre preţioase. Acest lucru a devenit posibil, după operarea modificărilor la legea privind introducerea şi scoaterea bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoanele fizice. Potrivit ministrului Dezvoltării Informaţionale, Vladimir Molojen, modificarea art.5 din legea nominalizată a fost necesară în scopul ajustării la actele normative internaţionale. Împotriva deciziei executivului s-a pronunţat Ministerul Afacerilor Interne, care s-a arătat îngrijorat că modificările în cauză ar putea încuraja fluxul ilegal de metale şi pietre preţioase. În 2004 Moldova a ratificat Convenţia poştală universală de la Beijing, care permite expedierea şi primirea obiectelor şi metalelor din pietre preţioase în trimiteri poştale cu valoare declarată.