logo

Guvernarea încearcă să trivializeze protestele și să obosească opoziția, opinie


https://www.ipn.md/ro/guvernarea-incearca-sa-trivializeze-protestele-si-sa-oboseasca-opozitia-opinie-7978_1043897.html

Orice formă de restricționare și defăimare a protestelor limitează impactul de comunicare al opoziției în interiorul și exteriorul țării. Odată ce baza socială a protestelor este îngustă sau se îngustează sporește imposibilitatea ca acestea să fie citite ca semnal de alarmă de către instituțiile europene și alți parteneri externi, scrie politologul Dionis Cenușa într-un articol de analiză pentru Agenția IPN.

Dimensiunea mică a protestelor riscă să ducă la stagnarea credibilității opoziției, deoarece retorica acesteia nu își găsește reflectare suficientă printre cetățeni. În opinia politologului, acest lucru poate avea efect negativ asupra imaginii acelor instituții europene care sprijină poziția liderilor opoziției (Maia Sandu și Andrei Năstase) și respectiv reacționează la regresele înregistrate sub guvernarea Partidului Democrat.

Principala instituție împotriva căreia liderii PDM au pornit ofensiva este Parlamentul European, după adoptarea rezoluției aspre din 5 iulie 2018, în care este cerută sistarea oricărei asistenței europene pentru neîndeplinirea pre-condițiilor politice, reamintește politologul.

În parelel cu discreditarea protestelor și respectiv trivializarea demersurilor opoziției, PDM continuă să implementeze, în propria maneră, condițiile tehnice pentru asistența macro-financiară, opinează Dionis Cenușa.

El prognozează că următorul pas al guvernării va fi introducerea vectorului european în Constituție, preconizat pentru toamna 2018, care va distrage atenția publicului intern și extern, dar și a instituțiilor europene de la esența protestelor anti-guvernamentale.

La fel, scrie Dionis Cenușa, aceasta va reanima confruntarea geopolitică asigurată de către președintele Igor Dodon, care inevitabil va lansa mesaje eurosceptice în contextul desfășurării Congresului Mondial al Familiilor (14-16 Septembrie 2018).

Prin asemenea suprapunere de evenimente, guvernarea va încerca să-și consolideze imaginea, dar și să genereze o competiție pentru atenția publicului, cu mai multe dosare artificial provocate, care să obosească opoziția protestatară, concluzionează politologul.