logo

Grupul de iniţiativă pentru referendumul de demitere a primarului capitalei a fost înregistrat


https://www.ipn.md/ro/grupul-de-initiativa-pentru-referendumul-de-demitere-a-primarului-capitalei-a-fo-7967_1028770.html

Grupul de iniţiativă pentru iniţierea referendumului local de demitere a primarului general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a fost înregistrat. O decizie în acest sens a fost emisă luni, 1 august, de către Judecătoria Centru.

Solicitat de IPN, liderul grupului de iniţiativă, Victor Chironda, a declarat că, odată cu pronunţarea acestei decizii, membrii grupului urmează să obţină de la Comisia Electorală Centrală listele, iar ulterior va purcede la colectarea semnăturilor.

Instanţa a stabilit şi termenul calendaristic de 60 de zile pentru colectarea semnăturilor. Membrii grupului de iniţiativă urmează să colecteze cel puţin 65 de mii de semnături. Despre procesul şi modalitatea de colectare a semnăturilor Grupul de iniţiativă va anunţa ulterior.