logo

Grupul Cetățenesc pentru Reîntregirea Țării crede că referendumul nu va fi validat


https://www.ipn.md/ro/din-start-se-vede-ca-referendumul-nu-va-fi-8013_1107861.html

Reprezentanții Grupului Cetățenesc pentru Reîntregirea Țării consideră că referendumul republican constituțional din 20 octombrie nu va fi validat, iar legea supusă referendumului nu va fi adoptată. Ei spun că, pentru ca legea să fie adoptată, este necesar ca 1,65 milioane din alegători să voteze „DA”. Însă acest lucru pare imposibil în condițiile în care la ultimele scrutine naționale au participat 1,4-1,6 milioane de votanți, iar opțiunile s-au divizat.

„Deschideți Constituția Republicii Moldova și vedeți articolul 142, alineatul 1, care ne spune destul de clar – în cazul în care la referendum sunt scoase legi constituționale referitoare la suveranitate, la neutralitate, la integritate – atunci ele pot fi adoptate numai cu 50%+1 din toți cei care sunt înscriși în listele electorale”, a declarat într-o conferință de presă la IPN conferențiarul universitar, Andrei Groza.

Andrei Groza a menționat că, potrivit informațiilor de la Comisia Electorală Centrală, în listele electorale sunt înscrise 3,3 milioane de persoane. Respectiv, pentru ca legea constituțională să fie votată, trebuie să spună „DA” 1 milion 650 de mii de alegători. „Acum știind câte persoane au participat la alegerile prezidențiale din 2020 și la alegerile parlamentare din 2021 – 1,4 milioane și 1,6 milioane... Și acele voturi au fost împărțite practic în două. Acum, evident, dacă vorbim de 1,65 milioane care ar trebui să spună „DA”, nu este real nicidecum să avem atâția participanți, toți cu opțiunea „DA”, susține Groza.

În opinia conferențiarului, acesta este un aspect esențial pe care trebuie să-l cunoască toată lumea. „Din start se vede că referendumul nu va fi validat, legea nu va fi adoptată. Lucrul ăsta trebuie să-l cunoască toți, pentru că există bănuiala rezonabilă că guvernarea va încerca să falsifice, va încerca să încalce Constituția, pentru ca această lege să treacă. De ce? Fiindcă ei au interes”, a declarat Andrei Groza.

Reprezentanții Grupului Cetățenesc pentru Reîntregirea Țării au adresat o scrisoare deschisă președintei Maia Sandu, președintelui Parlamentului, Igor Grosu, președintei Curții Constituționale, Domnica Manole, ambasadorului Uniunii Europene, Janis Mazeiks, și ambasadorului României, Cristian-Leon Țurcanu.

„În această situație, dar și în situația când separatiștii ,,proeuropeni”/actualii guvernanți au dovedit că interesele lor personale prevalează asupra intereselor naționale și chiar asupra dreptului internațional (nu vor să întoarcă teritoriul românesc României, cucerit de armata sovietică/armata rusă la 28 iunie 1940), noi suntem siguri că, după aflarea rezultatelor referendumului, aceștia vor încerca să le falsifice, chiar prin încălcarea Constituției. În aceste împrejurări ne adresăm domniilor voastre cu rugămintea de a monitoriza situația și după necesitate de a interveni, pentru a curma posibila încălcare a Constituției. Noi suntem siguri că Uniunea Europeană nu va accepta o asemenea, posibilă, modalitate de integrare a Republicii Moldova în Comunitatea Europeană a neamurilor libere și corecte”, se arată în scrisoarea Grupului Cetățenesc pentru Reîntregirea Țării.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.