Gripa face noi victime. Numărul deceselor se ridică la 5
https://www.ipn.md/ro/gripa-face-noi-victime-numarul-deceselor-se-ridica-la-5-7967_1003361.html
De la începutul anului, gripa de tip AH1N1 a făcut 5 victime. Potrivit Centrului Naţional de Sănătate Publică (CNSP), este vorba de două femei din raioanele Floreşti şi Ungheni şi de trei bărbaţi – unul din Ungheni şi doi din municipiul Chişinău.
Şeful Centrului epidimiologia bolilor extrem de contagioase de la CNSP, Vasile Sohoţchi, a declarat pentru Info-Prim Neo că decesele au fost înregistrate în perioada 30 ianuarie – 11 februarie. Toate cele 5 persoane au fost diagnosticate cu bronhopneumonie şi pneumonie acută, în stare gravă. Până să meargă la medic, oamenii au încercat să se trateze acasă.
Pentru a evita îmbolnăvirile, specialiştii recomandă să se ia măsuri de profilaxie. Se recomandă consumul produselor care conţin vitamina C (lămâia, coacăza neagră, coacăza roşie) şi a produselor fitoncide (usturoiul, ceapa), deoarece ele sunt antimicrobiene. Şi modul de viaţă sănătos, fără fumat şi fără alcool, la fel conferă organismului rezistenţă la viroze. De asemenea, se recomandă evitarea aflării în spaţii aglomerate închise, evitarea contactelor cu persoanele bolnave, folosirea măştilor, spălarea pe mâini, aerisirea încăperilor şi adresarea la medic la primele semne de boală.
Potrivit datelor CNSP, până pe 10 februarie, numărul cumulativ de cazuri de gripă clinică şi infecţii respiratorii acute severe înregistrate constituie 401 şi, respectiv, 25 312 cazuri.