Hotărârea de astăzi a Procuraturi Generale, de a renunța la învinuire în dosarul „Grupului Petrenco”, este una întârziată. De această părere este liderul grupului, Grigore Petrenco, membru de onoare al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).
„Sigur că e bine să se întâmple mai târziu decât niciodată, dar îmi pare rău că au avut nevoie mai mult de șase ani ca să înțeleagă că în acest dosar nu există nicio probă și toate învinuirile au fost fabricate”, a declarat Grigore Petrenco, într-o conferință de presă la IPN.
Potrivit lui, chiar dacă procurorul general a declarat că „dosarul Petrenco” este unul politic, și acest lucru s-a întâmplat mai mult de un an în urmă, dosarul nu a fost închis. Grigore Petrenco speră ca judecătorul să ia unica decizie posibilă în acest caz: achitarea tuturor membrilor grupului.
Grigore Petrenco s-a declarat mulțumit de hotărârea Curții Europene pentru Drepturile Omului de condamnare a Republicii Moldova în „dosarul Petrenco”, prin care s-a constatat că nu a existat componentă infracțională în protestul organizat pe 6 septembrie 2015, la Procuratură, și că nu au fost motive pentru reținerea organizatorilor. Acesta a mulțumit avocaților pe dosar și și-a exprimat speranța că această decizie va influența pornirea unei proceduri de lustrație în privința celor implicați în fabricarea dosarelor politice în Republica Moldova. „E vorba de foarte multe persoane concrete, care instrumentau aceste dosare, le fabricau: procurori, executori judecătorești, persoane din anturajul lui Plahotniuc, din poliție, activiști civici, persoane politice”, a menționat fostul parlamentar.
„Toți cei care sunt vinovați de instrumentarea dosarelor politice, și aici e vorba nu doar de dosarul grupului Petrenco, ci sunt foarte multe dosare politice...despre toți ei trebuie să se cunoască și trebuie pornite cauze penale împotriva ilegalităților car ele-au comis”, a mai spus Grigore Petrenco.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis, în data de 14 septembrie, hotărârea în cauza Petrenco și alții 6 contra Republicii Moldova, prin care a recunoscut violarea mai multor articole din Convenția europeană. Cauza se referă la reținerea, arestarea și detenția reclamanților în baza unor acuzații de tulburări în masă, ca urmare a unei demonstrații pe care aceștia au organizat-o în fața sediului Procuraturii Generale în septembrie 2015. Reclamanții au fost deținuți timp de patru luni și jumătate în penitenciarul nr. 13 și apoi, aproximativ pentru aceeași perioadă de timp, s-au aflat în arest la domiciliu. CEDO a stabilit că acuzațiile de participare în dezordini în masă nu se bazau pe suspiciuni rezonabile. În consecință, Curtea a dispus ca Guvernul Republicii Moldova să achite reclamanților 63 750 de euro, în calitate de prejudicii morale pentru violările comise și 4000 de euro, în calitate de costuri și cheltuieli de reprezentare și asistență juridică în fața CEDO.
Procuratura Generală a anunțat, astăzi, că renunță la acuzațiile aduse figuranților în dosarul „Grupului Petrenco”, și anume – săvârșirea infracțiunii de organizare și participare la dezordini în masă.