logo

Grigore Novac: Igor Dodon va fi garantul Constituţiei


https://www.ipn.md/ro/grigore-novac-igor-dodon-va-fi-garantul-constitutiei-7965_1030371.html

Candidatul Partidului Socialiştilor la prezidenţiale, Igor Dodon, va fi garantul Constituţiei şi nu va permite încălcarea acesteia. Despre aceasta a spus deputatul socialist Grigore Novac la dezbaterile publice electorale cu tema: „Ce fel de preşedinte caută societatea? De care societate are nevoie preşedintele?”, organizate de Agenţia de presă IPN.

Grigore Novac, prezentând platforma candidatului Igor Dodon, a accentuat că aceasta se bazează pe cele mai stringente probleme ale ţării. „Avem o economie distrusă, pe zi ce trece lucrurile devin tot mai rele. Sistemul social – pensiile, salariile, bursele - nu acoperă nici minimul de existenţă. Se atentează grav la statalitate, la valorile naţionale, la Moldova ca stat, prin tot felul de organizaţii finanţate din exterior”, a spus deputatul.

Întrebat de alţi concurenţi electorali participanţi la dezbatere dacă Igor Dodon crede că standardele europene şi prevederile Acordului de Asociere cu UE sunt în detrimentul Republicii Moldova, Grigore Novac a spus că trebuie să se facă diferenţa dintre rezilierea şi revizuirea Acordului. „Igor Dodon a vorbit despre revizuire. În Acordul de Asociere cu UE sunt prevederi bune şi sunt altele de-a dreptul distrugătoare. De ce nu am reveni la comerţul asimetric cu UE? Unele prevederi trebuie revăzute”, a accentuat deputatul.

Grigore Novac a mai spus că Igor Dodon insistă pe faptul că Federaţia Rusă este un partener strategic. „Trebuie să avem relaţii bune cu toţi. Ceea ce ţine de piaţa noastră tradiţională, aceasta a fost şi este Federaţia Rusă”, a specificat reprezentantul lui Igor Dodon.

Dezbaterile publice electorale cu tema: „Ce fel de preşedinte caută societatea? De care societate are nevoie preşedintele?” fac parte dintr-o serie de dezbateri cu participarea candidaţilor la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Acestea au fost ediţia a 65-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfăşurat de Agenţia IPN cu sprijinul Fundaţiei germane Hanns Seidel.