Partidul Politic Democrația Acasă, împreună cu grupul de cetățeni care s-a aflat în greva foamei între 9 și 13 iulie, organizează de astăzi, 3 octombrie, și până luni, 7 octombrie, în fața Parlamentului, un nou protest. Într-o conferință de presă la IPN, Vasile Costiuc, liderul formațiunii, a spus că intră din nou în greva foamei pentru a pune presiune pe „deputații care țin la Republica Moldova” și a-i determina să formeze o nouă majoritate parlamentară proeuropeană, „formată din deputați patrioți”.
Potrivit lui Vasile Costiuc, noua majoritate parlamentară se cere creată pentru a începe lupta cu „oligarhul, trădătorul și vânzătorul de neam și țară Igor Dodon”. Liderul Partidului Politic Democrația Acasă a menționat că șeful statului „trebuie oprit și pus la pușcărie”. „Dacă alianța de guvernare, care o parte se consideră democratică, nu va înțelege lucrul acesta, în scurt timp, după alegerile locale, Dodon îi va mătura de pe arena politică și pe PAS, și pe DA”, a spus Vasile Costiuc.
Politicianul afirmă, cu referire la surse din cadrul Procuraturii, că șeful statului a pregătit „300 de dosare penale, cu filări, interceptări, pentru a fi puși la pușcărie, după alegerile locale, cei incomozi, care militează pentru reunirea cu țara mamă, România, cei care îl critică vehement”. „Trezire, dragi moldoveni! Intrăm în zona de influență a lui Putin”, a spus Vasile Costiuc.
Vasile Sinigur, membru al grupului de cetățeni care s-a aflat în greva foamei și acum reia protestul, a declarat că Igor Dodon trebuie să stea la pușcărie. Ca și argument, invocă alele imagini video în care șeful statului recunoaște că primește lunar bani din Federația Rusă pentru PSRM, al cărui lider informal este. „Nu renunțăm până va fi respectată Constituția Republicii Moldova. El a încălcat Constituția și noi nu îl recunoaștem ca președinte”, a mai spus Vasile Sinigur.
Partidul Politic Democrația Acasă cere repetat Procuraturii tragerea la răspundere penală a șefului statului „pentru abuzurile comise împotriva statului Republica Moldova”. Președintelui i se incriminează că „primește bani din Rusia pentru a promova în Moldova interesele Kremlinului”. De asemenea, „trădarea de țară, depășirea atribuțiilor de serviciu prin asumarea datoriei pentru gaz, dar și declarațiile recente de la tribuna ONU”.