logo

Grebla legislației audiovizuale, OP-ED


https://www.ipn.md/ro/grebla-legislatiei-audiovizuale-op-ed-7978_1028686.html

Ca să cunoaştem ce ne aşteaptă în viitor, de multe ori este necesar să studiem trecutul. O procedură de acest gen, în contextul controverselor legate de elaborarea, dezbaterea şi aprobarea noului Cod al Audiovizualului, ne sugerează expertul în audiovizual, Ion Bunduchi, director executiv al Asociaţiei Presei Electronice APEL.
---


Domeniul audiovizualului are două mari dureri de cap: un cadru juridic de reglementare defectuos și o practică de implementare a lui și mai defectuoasă.

Albul este negru

Prima lege a audiovizualului, să ne amintim, a fost adoptată în iulie 1995. Nu că tare ar fi vrut autoritățile o asemenea lege. Consiliul Europei, pur și simplu, recomanda noilor state independente să utilizeze mass-media pentru a fortifica democrația, inclusiv prin a edifica un serviciu public de radio și televiziune. Autoritățile moldovene, care s-au declarat democratice, cu siguranță n-au conștientizat importanța mass-media libere pentru democratizarea societății, s-a conformat, chipurile, recomandărilor și au adoptat Legea audiovizualului, în grabă. Partea bună a lucrurilor e că în premieră audiovizualul urma să fie guvernat de lege și nu de hotărâri de partid. Partea proastă – că legea a fost defectuoasă, iar „rolul conducător” al partidului era (și rămâne, de fapt) ceea ce știau mai bine autoritățile. Practic, în fiecare lege putem descoperi mostre lingvistico-semantice, chiar și-n Constituție, iar legea la care ne referim nu-i excepție. Să ne amintim că, potrivit legii, vreo 10 ani, Compania de Stat „Teleradio-Moldova” era ”poreclită” „instituție publica a audiovizualului”. Un fel de a spune ”albul este negru”, un fel de struțo-cămilă. Nu-i vorbă, același statut îl are, realmente până azi, de rând ce este finanțată precum dorește Guvernul. A fost schimbat drapelul, nu și purtătorul.

Coordonarea activității Companiei urma sa o efectueze Consiliul Audiovizual și, se părea, televiziunea și radio național ies de sub controlul statului. Dar numai se părea. După doi ani, Parlamentul modifică un articol (7(2)), și își întoarce dreptul de a numi și a demite conducerea posturilor de televiziune și de radio, prerogative până atunci ale Consiliului Audiovizual.

Cine-şi mai aminteşte de Antena C?

Legea audiovizualului a fost modificată de peste 30 de ori și anapoda, încât, după câțiva ani, a devenit nefuncțională, prevederile contrazicându-se una pe alta și putând fi interpretate cum vrei. Așa s-a întâmplat că, în temeiul aceleiași legi, de exemplu, radio „Antena C” (cine-și mai amintește de el), a funcționat câțiva ani, apoi a fost suspendat pentru 70 de zile, timp în care a trebuit să-și schimbe statutul juridic. În temeiul, zic, aceleiași legi. Că timp de 70 de zile o frecvență bună nu a funcționat în beneficiul cetățenilor nu interesa pe nimeni. Nu zic că azi cineva și-ar face probleme din asta.

Proiect apărut peste noapte îl bate pe cel făcut în plină zi

Societatea civilă, îngrijorată de ce se întâmplă și cu legislația, și cu domeniul, a elaborat câteva proiecte de legi, în paralel cu traducerea și editarea tuturor recomandărilor Consiliului Europei în materie de mass-media. Proiectele de legi, însă, au devenit, vorba unui președinte de CCA, „păsăruici ne zburătoare”. Așa-i moda la noi: autoritățile își i-au angajamente față de partenerii europeni, fac declarații răsunătoare, sunt arătați la TV și apoi uită de ele. Iar dacă cineva, în cazul dat, societatea civilă, încearcă să pună umărul la onorarea angajamentelor, este ignorat. În 2001-2002 a fost elaborat un proiect de lege cu privire la serviciul public de radio și televiziune. El a fost propus Parlamentului și… a doua zi a apărut un proiect de alternativă. Ambele au fost expertizate de CoE. Proiectul societății civile a întrunit 9 din 10 puncte. Proiectul autorităților a întrunit 1 punct. Parlamentul a votat legea autorităților, care se numea „Lege privind instituția publica națională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”. Se întâmpla în vara lui 2002. Pe lângă alte prevederi, ea obliga, de exemplu Compania „să difuzeze comunicările de interes public, primite de la autoritățile publice” sau „Compania acordă reprezentanților autorităților publice, la solicitare, timpi de antenă pentru transmiterea operativă a comunicatelor oficiale de interes public”. Gratuit. Foarte curând în lege a trebuit să intervină legiuitorul cu mai multe modificări soldate, până la urmă, cu epurări de cadre, greve, proteste și abrogarea după doi ani a legii, devenită literă moartă.

Cod „alb” şi Cod „negru”

În primăvara lui 2006 ne trezim nu cu o lege, ci cu un nou proiect de Cod al audiovizualului. Un proiect de lege similar era elaborat și de către societatea civilă, dar ignorat de legislator. Reprezentanții societății civile, în regim de urgență, au organizat şi au desfășurat 6 dezbateri publice, soldate cu peste 400 de propuneri şi recomandări de îmbunătățire a proiectului autorităților. La 5 dezbateri au fost invitați și experți din exterior. Proiectul Codului a fost modificat cam în proporție de 80 la sută și aprobat de Parlament. Evident, n-au fost acceptate toate propunerile, ele – 65 de pagini, rămânând dincolo de atenția legiuitorilor. În temeiul Codului, dacă vă mai amintiți, radio Antena C și EuroTv, trebuiau să devină instituții private, dar, de fapt, de partid. Și au devenit exact de partid, pentru mai mulți ani. Și operațiunea a fost calificată drept „perfect legală”.

Unul în sertar din 2011, altele două coapte la foc mare

Dar, în scurt timp, s-a observat că noua lege nu rezolvă mulțime de probleme vechi. Deci, nu-i de mirare, că la scurt timp după adoptare, Codul a început să fie amendat cu nemiluita. Dar de la amendamente nu a devenit mai bun, dimpotrivă. Expertize repetate ale Codului au indicat clar la necesitatea elaborării unei noi legi. Și ea a fost elaborată. La finele primăverii lui 2011. Și transmisă în comisia parlamentară de specialitate. Și a rămas acolo, în sertar, până în primăvara lui 2015, când, printr-o minune, a devenit inițiativă legislativă. Între timp, se întâmpla tragedia din estul Ucrainei și valul de propagandă agresivă peste noi. Legiuitorul grijuliu a început să gândească în regimul pompierilor măsuri de protecție contra propagandei. Și apar proiecte de legi de amendare a actualului Cod. Și sunt expertizate. Nu trece un an și, în iulie curent, Parlamentul se autodepășește: votează în prima lectură proiectul unui nou Cod al audiovizualului și… încă două proiecte de modificare a actualului Cod. Ultimele două sunt scoase cu repeziciune în audieri și dezbateri publice, ca să fie votate și-n lectura a doua, până merg legislatorii în vacanță. De ce atâta grabă? Nu știu, dar e bănuitoare treaba.

Efectele trecute şi viitoare ale greblei audiovizuale

Legea din 95 a deformat domeniul și a îngustat libertatea mass-media. Legea din 2002 a făcut posibilă instituirea cenzurii la Teleradio-Moldova. Codul din 2006 a „pus la respect” instituții mediatice oneste și a permis o concentrare a proprietății în audiovizual fără precedent. Proiectul noului Cod, ținut 6 ani în sertar, nu se știe ce destin va avea. Proiectele de legi pentru amendarea actualului cod, cu scop declarat de a contracara propaganda, chiar de vor fi adoptate, nu vor rezolva situația. Dar ar putea să mai pună la respect pe cineva.

N-am fost meșteri la scris legi și lucrul acesta-i explicabil – până a deveni independenți, a trebuit doar să votăm legi, scrise de alții. În schimb, întocmeam măiestrit hotărâri de partid: încuviințăm, sprijinim, îndeplinim! Dar aceste abilități ne-au jucat și ne joacă festa când am dat și dăm nas în nas cu mofturoasa doamnă Creația Legislativă. Și nu știu cine și, mai ales, când, va putea să-i sărute mâna, pentru că, deocamdată, guvernările se perindă, iar năravul lor – nu.