logo

Grădiniţa din Tiraspol pentru copii cu deficienţe de vedere a fost reparată


https://www.ipn.md/ro/gradinita-din-tiraspol-pentru-copii-cu-deficiente-de-vedere-a-7967_1008296.html

Peste 100 de copii cu deficienţe vizuale vor beneficia de condiţii mai bune de educaţie şi de recuperare odată cu renovarea capitală a singurei grădiniţe specializate de acest fel din Tiraspol. Grădiniţa a fost renovată în cadrul unui proiect comun al UE şi PNUD în cadrul unui program mai amplu de susţinere a măsurilor de promovare a încrederii între oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al PNUD Moldova, Grădiniţa nr. 44 din Tiraspol funcţionează de 48 de ani şi niciodată până acum nu a fost reparată capital. Cu un buget de 117,6 mii de euro, din care 10 mii de euro sunt contribuţia comunităţii, a fost renovat atât interiorul, cât şi exteriorul edificiului, a fost schimbat acoperişul instituţiei, a fost înlocuit sistemul de încălzire şi cel de canalizare, au fost reabilitate reţelele electrice şi au fost schimbate uşile şi ferestrele. De asemenea, grădiniţa a fost dotată cu mobilierul necesar.

Prezent la ceremonia de deschidere a grădiniţei, ambasadorul Pirkka Tapiola, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, a menţionat că este încurajator faptul că acest proiect a arătat comunitatea şi oamenii în acţiune, care s-au mobilizat, de rând cu UE şi PNUD, pentru a renova grădiniţa.

„Suntem fericiţi că micuţii cu deficienţe de vedere vor beneficia nu doar de un proces efectiv de educaţie, dar şi de servicii specializate şi condiţii adecvate conform nevoilor lor. Asemenea proiecte aduc oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului mai aproape”, a spus Nicola Harrington-Buhay, reprezentant permanent PNUD în Moldova.

În cadrul Programului UE-PNUD, 40 de proiecte de renovare a infrastructurii sociale sunt în proces de implementare. Pe parcursul ultimului an, în regiunea transnistreană au fost renovate 6 instituţii sociale. Pe lângă proiectele de renovare a infrastructurii sociale, Programul UE-PNUD „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” sprijină financiar şi tehnic proiecte comune în alte patru domenii-cheie: dezvoltarea afacerilor, a societăţii civile, ocrotirea sănătăţii şi protecţia mediului ambiant. Programul este implementat în perioada 2012-2015, cu un buget total de 10,6 milioane de euro.