Tinerii din Moldova, în mare parte, nu-şi cunosc drepturile pe care le au la angajare, din cauza golului informaţional din instituţiile de învăţământ. O parte din ei neglijează importanţa contractului individual de muncă şi aleg să muncească fără a avea un astfel de document.
Preşedintele Asociaţiei pentru Copii şi Tineret „Făclia” din Ungheni, Angela Ciocârlan, a menţionat, într-o conferinţă de presă la IPN, că angajatorilor le este comod ca un contract de muncă individual să nu fie oficializat. Pe de altă parte, tinerii nu conştientizează care este valoarea adăugată când au un contract de muncă semnat.
Angela Ciocârlan a spus că atât angajatorul, cât şi angajatul nu sunt pe deplin deschişi să încheie contractul individual de muncă, care este documentul fundamental la angajare şi care oferă posibilitatea negocierii mai multor condiţii. În companiile mari, de regulă, există contracte de muncă, chiar dacă nu toate sunt întocmite cum se cere. Situaţia este mai proastă la întreprinderile mici.
Preşedintele Consiliului de tineret din cadrul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, Stela Stratilă-Sârbu, a comunicat, la aceeaşi conferinţă de presă, că, în principiu, angajatorii se conformează prevederilor Codului Muncii privind oficializarea contractelor de muncă. Deseori însă viitorii angajaţi, atunci când negociază, neglijează prevederile contractului în ceea ce priveşte salarizarea, timpul de lucru, obligaţiile – ceea ce poate duce la mai multe neplăceri. „Salariatul nu este atent la salariul inclus, care poate fi foarte diferit de cel discutat iniţial. Apoi, în fişa de post pot fi incluse obligaţii care nu corespund înţelegerile anterioare”, a mai spus aceasta.
Stela Stratilă-Sârbu a recomandat tinerilor să fie foarte atenţi când semnează contractul de muncă şi, dacă în întreprindere există un comitet sindical, să solicite consilierea acestuia, întrucât este foarte greu să ceri mai târziu revizuirea contractului individual de muncă, mai ales prin instanţa de judecată.
Referindu-se la golul informaţional din cadrul instituţiilor de învăţământ, Stela Stratilă-Sârbu a spus că nu există ore facultative în care tinerii să fie instruiţi ce este un raport de muncă, ce înseamnă să fii angajat şi salariat. Procesul de predare a acestor cunoştinţe trebuie să fie interactiv, cu testarea situaţiilor care pot să apară.
În Moldova tinerii reprezintă 40% din numărul total al şomerilor. Aproape 75% dintre ei nu-şi cunosc drepturile sau sunt informaţi parţial în domeniul dreptului la muncă.
Asociaţia pentru Copii şi Tineret „Făclia” implementează Proiectul „Muncă decentă pentru tineri – îmbunătăţirea situaţiei socio-economice a tinerilor din Moldova prin abilitarea acestora şi a societăţii civile”, în perioada 2012-2014, în patru raioane ale republicii: Făleşti, Ungheni, Călăraşi şi Căuşeni. Proiectul este derulat în parteneriat cu Confederaţia Naţională a Sindicatelor, Fundaţia CNV International din Olanda, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.