logo

Gligor și Munteanu: Moldova trebuie să fie un stat capabil să-și apere frontierele


https://www.ipn.md/ro/gligor-si-munteanu-moldova-trebuie-sa-fie-un-stat-7978_1094728.html

Mesajul președintelui Maia Sandu la Forumul Economic Mondial de la Davos, în timpul căruia a solicitat partenerilor sisteme antiaeriene este unul corect. O spune președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor. Potrivit politicianului, Republica Moldova trebuie să-și consolideze capacitățile de apărare pentru a fi capabilă să-și protejeze integritatea teritorială. De cealaltă parte, președintele Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, Igor Munteanu, spune că Forumul de la Davos este o platformă economică, unde mesajele militare nu sunt oportune, notează IPN.

În timpul Forumului Economic Mondial de la Davos, președintele Maia Sandu a cerut partenerilor externi sisteme antiaeriene pentru Republica Moldova. Solicitarea are loc după ce la 14 ianuarie fragmentele unei noi rachete au fost descoperite în zona localității Larga, Briceni. Președintele Partidului Schimbării spune că Rusia trebuie descurajată să mai violeze spațiul aerian al Republicii Moldova.

„Republica Moldova este complet neacoperită din punctul de vedere al protecției spațiului aerian. Ești luat în serios și agresorul nu mai lansează peste tine rachete atunci când știe că tu i le vei doborî. Dacă vrem să ne protejăm integritatea teritorială, trebuie să avem aceste posibilități operaționale. Mesajul președintelui Maia Sandu este corect. Asta nu înseamnă că ne pornim să luptăm cu cineva, asta înseamnă că noi vrem ca spațiul nostru aerian să fie respectat și peste noi să nu zboare rachete care omoară oameni”, a spus Ștefan Gligor în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la JurnalTV.

De cealaltă parte, președintele CUB spune că întărirea capacităților Armatei Naționale este imperios necesară în contextul războiului de agresiune al Federației Ruse asupra Ucrainei, însă solicitarea privind acordarea sistemelor antiaeriane ar trebui să aibă loc pe platforme militare, nu economice.

„Nu știu dacă formatul Davos era cel mai potrivit pentru a transmite mesaje militare. Sigur, avem nevoie de asistență. Formatul cel mai bun este Rammstein, acolo unde este o alianță de peste 50 de state ale lumii care furnizează arme letale pentru ca ucrainenii să se poată apăra. Și nu doar arme, dar și informații clasificate, asistență tehnică, sisteme de interceptare a rachetelor. Problema noastră este că în continuare pendulăm între a spune în șoaptă lucrurile și nevoile reale ale armatei. Este adevărat că Republica Moldova nu poate fi un adversar pe plan regional, dar trebuie să fie un stat care-și apără frontierele” a spus președintele CUB, Igor Munteanu.

În timpul Forumului Economic Mondial de la Davos, președintele Maia Sandu a mai cerut partenerilor externi sprijin financiar cel puțin la nivelul celui acordat în 2022, adică cel puțin 600 de milioane de euro, pentru a ajuta cetățenii să facă față inflației.