logo

Ghimpu: Voronin nu scapă de ridicarea imunităţii


https://www.ipn.md/ro/ghimpu-voronin-nu-scapa-de-ridicarea-imunitatii-7965_985422.html

Preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, preşedinte interimar al ţării, a declarat jurnaliştilor că problema ridicării imunităţii parlamentare pentru ex-preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, va fi examinată oricum de deputaţi, chiar şi după dizolvarea legislativului, transmite Info-Prim Neo. ,,Actualul Parlament activează până la validarea mandatelor deputaţilor noi aleşi şi acest Parlament poate adopta hotărâri şi legi ordinare, iar ridicarea imunităţii se face printr-o hotărâre”, a subliniat Mihai Ghimpu. Preşedintele a mai spus că partidul său, PL, va vota pentru ridicarea imunităţii lui Vladimir Voronin. Potrivit lui Mihai Ghimpu, toate faptele ce i se incriminează acestuia sunt la vedere, urmând ca Procuratura să-l invite şi să desfăşoare ancheta. Preşedintele PL s-a referit la imaginile din Piaţa Marii Adunări Naţionale din aprilie 2009, în care poliţia intervine în forţă, şi la mărturiile tinerilor care au trecut prin „coridorul morţii”. Fostul preşedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin ar putea fi lipsit de imunitate parlamentară, la cererea Procuraturii Generale. Voronin este bănuit de neglijenţă în serviciu în timpul mandatului de preşedinte de ţară, care s-a soldat cu decesul unei persoane în timpul evenimentelor din 7 aprilie. La 18 septembrie procurorii au început urmărirea penală a liderului comunist.