logo

Gheorghe Petic a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare


https://www.ipn.md/ro/gheorghe-petic-a-fost-condamnat-la-trei-ani-si-sase-luni-de-inchisoare-7967_1047724.html

Fostul polițist de frontieră, Gheorghe Petic, a fost condamnat, de prima instanță la trei ani și șase luni de închisoare, cu executare în penitenciar de tip semi-închis, și amendat cu de 30 de mii de lei. Sentința a fost emisă de Judecătoria Orhei, astăzi, și cu drept de apel la Curtea de apel Chișinău transmite IPN.

Potrivit lui Adrian Cojocaru, avocatul lui Gheorghe Petic sentința este una neîntemeiată și o va ataca în instanța de apel. Potrivit avocatului, clientul său invocă probleme de sănătate. „La penitenciarul din Rezina nu există un medic, sunt doar surori medicale și felcer, iar medicii care l-au vizitat de la alt penitenciar i-au prescris să fie dus la o instituție medicală pentru investigații, însă până în prezent nu a fost escortat la o instituție medicală pentru investigații”, a declarat pentru presă avocatul.

Soția lui Gheorghe Petic spune că acesta nu este vinovat și că, împreună cu fetele lor, îl vor aștepta acasă. Femeia mai spune că ultima dată și-a văzut soțul pe 27 februarie și că atunci el i-a spus că nu este vinovat.

Din secvențele video difuzate de TV8 se vede că mai mulți protestatari s-au adunat pentru a protesta în fața judecătoriei, scandând: „Libertate, Gheorghe Petic!”. Totodată, mai mulți protestatari susțin că polițiștii i-au bruscat.

Gheorghe Petic a fost reținut la jumătatea lunii octombrie a anului trecut, fiind acuzat de viol. Bărbatul pledează nevinovat și susține că dosarul său este unul politic.

Gheorghe Petic a fost înregistrat în calitate de candidat pe lista blocului ACUM Platforma DA și PAS la alegerile parlamentare din 24 februarie, dar nu a acces în Parlament.