Germania va tripla suma de asistenţă pentru Republica Moldova
https://www.ipn.md/ro/germania-va-tripla-suma-de-asistenta-pentru-republica-moldova-7965_999911.html
Germania va majora practic de 3 ori asistenţa bilaterală pentru Republica Moldova. Aceasta se exprimă în majorarea sumei de la 4,5 mln de euro la 15 mln. Declaraţia a fost făcută de către cancelarul german, Angela Merkel, în timpul vizitei sale la Chişinău, pe 22 august, transmite Info-Prim Neo.
„Aceasta este intenţia noastră, să avem o stabilizare şi consolidare a cooperării noastre politice şi economice. De asemenea, noi contribuim şi la fondurile europene acordate Republicii Moldova. Uniunea Europeană se angajează pentru anul viitor să acorde Republicii Moldova o asistenţă în valoare totală de 122 mln de euro. Acest angajament nu este un scop în sine, dar este expresia consolidării şi susţinerii forţelor proprii, a forţelor cetăţenilor Republicii Moldova, de a obţine un succes”, a declarat Angela Merkel în discursul rostit la Palatul Republicii.
Cancelarul federal a mai menţionat că acesta este şi un motiv de a atrage atenţia la relaţiile comerciale dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. „Este încurajator şi salutabil faptul că ambele părţi negociază un Acord de Asociere”, a spus oficialul. Potrivit lui Angela Merkel, acordul va oferi Republicii Moldova posibilitatea de a participa la piaţa unică europeană cu beneficiile sale şi va spori atractivitatea Republicii Moldova pentru investiţiile din Uniunea Europeană, ceea ce va da un nou impuls creşterii economice şi a prosperităţii.
Angela Merkel a vizitat pentru prima dată Republica Moldova, miercuri, 22 august. Aceasta a avut întrevederi cu conducerea ţării, liderii partidelor din Parlament ;i comunitatea oamenilor de afaceri.