logo

Germania este pe locul patru printre principalii parteneri comerciali ai Moldovei


https://www.ipn.md/ro/germania-este-pe-locul-patru-printre-principalii-parteneri-comerciali-ai-7966_1044879.html

Volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Republica Federală Germană, în perioada ianuarie-august, a depășit suma de 460 de milioane de dolari. Cifra este cu 36,54% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut. După valoarea volumului schimburilor comerciale, Germania se situează pe locul patru printre principalii parteneri comerciali mondiali ai Moldovei, cu o pondere de 8,49% în comerțul moldovenesc.

Datele sunt prezentate într-un comunicat de presă emis de către Ministerul Economiei și Infrastructurii ca urmare a întrevederiI ministrului Chiril Gaburici cu noul ambasador german la Chișinău, Angela Ganninger, transmite IPN.

Chiril Gaburici a apreciat suportul permanent acordat Moldovei de către Republica Federală Germană pentru dezvoltarea economiei, implementarea reformelor economice, precum și atragerea investitorilor germani în economia națională. Ministrul a subliniat interesul Republicii Moldova pentru identificarea noilor sectoare de cooperare, dar și fortificarea parteneriatelor existente.

În Republica Moldova activează 427 de întreprinderi cu capital german, investițiile însumând aproape șapte sute de milioane de lei. După numărul întreprinderilor, cât și după volumul capitalului investit, Republica Federală Germană se află pe locul șase printre principalii investitori ai Republicii Moldova.