logo

Gazul consumat până pe 1 noiembrie va fi plătit la tariful vechi


https://www.ipn.md/ro/gazul-consumat-pana-pe-1-noiembrie-va-fi-platit-7967_1085797.html

Volumul de gaze naturale consumat până pe 1 noiembrie și care nu a fost inclus spre facturare consumatorilor casnici pentru luna octombrie, urmează să fie determinat de operatorul sistemului de distribuție și facturat la prețul în vigoare pe parcursul perioadei de consum de facto. Și anume la prețul aplicat până la sfârșitul lunii octombrie – 4 298 lei pentru o mie de metri cubi plus 8% TVA, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al companiei „Moldovagaz”.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat recent prețuri noi pentru furnizarea gazelor naturale de către „Moldovagaz”, care vor fi aplicate începând cu data de 1 noiembrie 2021.

Potrivit „Moldovagaz”, drept bază pentru emiterea facturii de plată pentru gaze naturale servesc prețurile reglementate în vigoare pe parcursul perioadei de facturare și indicațiile echipamentului de măsurare. Astfel, furnizorul emite facturi de plată pentru gaze naturale în baza indiciilor echipamentului de măsurare înregistrați până la data intrării in vigoare a noului preț la gaze naturale sau, în condiția lipsei acestora, a consumului mediu zilnic, determinat de operatorul de sistem.

Republica Moldova achită companiei rusești „Gazprom” pentru luna noiembrie un preț de achiziție de 450 de dolari pentru o mie de metri cubi. În baza acestui preț,
ANRE a acceptat tariful stabilit de „Moldovagaz” de 11,08 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus. Pentru a ajuta cetățenii să facă față poverii facturilor, Guvernul a venit cu compensații pentru consumatorii casnici. Acestea vor fi acordate în funcție de venituri și în funcție de volumele consumate.