logo

Gayii nu vor putea manifesta în Piaţa Marii Adunări Naţionale


https://www.ipn.md/ro/gayii-nu-vor-putea-manifesta-in-piata-marii-adunari-nationale-7967_982164.html

Curtea de Apel Chişinău a interzis desfăşurarea paradei minorităţilor sexuale în Piaţa Marii Adunări Naţionale, dar a permis organizarea manifestării în incinta Teatrului de Vară din Parcul „Valea Morilor”, transmite Info-Prim Neo. Organizaţia „GenderDoc-M” a depus o declaraţie prealabilă la Primăria Chişinău, pe 23 martie, prin care solicită asigurarea ordinii publice şi a securităţii persoanelor care vor participa la o manifestare ce urma să fie organizată pe 2 mai în PMAN şi la care urmau să participe circa 50 de persoane, inclusiv angajaţi, membri şi voluntari ai organizaţiei şi invitaţi ai Festivalului „Curcubeul peste Nistru”. Ulterior, la primărie au fost înregistrate mai multe demersuri şi petiţii din partea unor organizaţii, instituţii şi persoane fizice, care au cerut interzicerea desfăşurării întrunirii minorităţilor sexuale şi susţinătorilor acestora, se menţionează într-un comunicat de presă al primăriei. Anterior, în cadrul unei conferinţe de presă, asistenta Programului Lobby şi Advocacy GenderDoc-M, Angela Frolov a menţionat că, în cazul în care asociaţiei i se va interzice să manifeste, organizatorii vor ataca decizia în instanţa superioară şi la CEDO.