„Dacă la summit-ul Consiliului European din 23-24 iunie, de la Bruxelles, va fi adoptată decizia de acordare Republicii Moldova a statutului de țară candidat pentru aderarea la UE, atunci politica moldovenească s-ar putea prăbuși și ea în gaura de vierme. Asta fiindcă ar deveni inoportună divizarea clasei politice și a electoratului pe criterii geopolitice: pro-europene sau pro-eurasiatice. Putem intui că geopolitica moldovenească se va termina pentru o anumită perioadă de timp, așa cum s-a anunțat sfârșitul istoriei după colapsul sistemului comunist la sfârșitul secolului XX...”
---
În așteptarea deciziei Consiliului European
La 17 iunie 2022, Comisia Europeană (CE) a recomandat acordarea Republicii Moldova, alături de Ucraina, a statutului de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană (UE). Ucraina și-a câștigat dreptul la o perspectivă europeană pe câmpul de luptă, cu pierderi materiale uriașe și jertfe umane de zeci de mii de oameni, într-un război declanșat de Rusia, despre care nici măcar nu se știe când și cum se va termina. În acest context, despre Republica Moldova se poate afirma că este luată de valul ucrainean al integrării europene.
Oricum, pentru ca procesul de integrare europeană a Republicii Moldova să se desfășoare dinamic și să aibă o finalitate, este necesar să existe un consens politic sau, cel puțin, o majoritate relativ stabilă de cetățeni, care ar pleda în mod constant, în pofida oricăror provocări, în favoarea perspectivei europene. Actualmente, nu se poate afirma că ar exista consens politic pe marginea vreunui subiect politic. Dimpotrivă, opoziția comuno-socialistă contestă pe toate azimuturile guvernarea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Înverșunarea împotriva guvernării este provocată de dezorientarea opoziției, aflate în imposibilitatea de a-și formula o opinie articulată față de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Comuno-socialiștii nu-și pot permite să condamne agresiunea rusească. Altminteri întreaga lor politică de integrare eurasiatică s-ar ruina instantaneu, pierzând suportul electoratului rusofil. Condamnarea agresiunii ar veni în contradicție cu mitul despre rolul exclusiv de eliberator al Rusiei, care niciodată nu a fi început războaie. Pe de altă parte, susținerea fățișă a agresiunii ar pune în evidență fariseismul comuno-socialiștilor, care de principiu ar fi împotriva războaielor, pledând frenetic în favoarea neutralității Republicii Moldova.
La fel cum nu se poate pronunța pro sau contra agresiunii rusești împotriva Ucrainei, opoziția comuno-socialistă nu se poate pronunța nici pro sau contra integrării europene a Republicii Moldova. Cauza este aceeași, dacă s-ar pronunța pro, atunci și-ar pierde în ochii electoratului rusofil rațiunea de a fi promotoare a integrării eurasiatice, iar dacă s-ar pronunța contra, atunci își va demonstra, oricum, lipsa de coerență. Vorba e că nimeni altul decât liderul comunist Vladimir Voronin, pe când deținea funcția de șef al statului, a fost cel care; a oficializat politica integrării europene a Republicii Moldova; apoi a încuviințat semnarea Planului de Acțiuni UE – Republica Moldova și adoptarea Declarației Parlamentului Republicii Moldova cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene; precum la aderarea la Parteneriatul Estic.
Despre posibila transformare a aspirațiilor europene ale Republicii Moldova într-un proces cu finalitate reală vom afla după încheierea summit-ului Consiliului European din 23-24 iunie, de la Bruxelles. Șefii de state și guverne ale celor 27 state membri ale UE urmează să decidă acordarea statutului de candidate la aderare în UE Ucrainei și Republicii Moldova. Dacă rezultatul va fi pozitiv, atunci existența opoziției comuno-socialiste în starea actuală va fi pur și simplu inutilă, aceasta pierzându-și obiectivul fundamental – promovarea integrării eurasiatice.
Visurile se împlinesc, uneori...
Trebuie să recunoaștem, uneori politicienii moldoveni sunt vizionari. Ne-am convins că, după ce ex-președintele comunist, Vladimir Voronin, a dat start procesului de integrare europeană, a fost nevoie de 20 de ani pentru ca Republica Moldova să ajungă în pragul obținerii statutului de candidat la aderare în UE. Totuși, acest lucru s-a întâmplat. Actualmente, pentru a-și confirma rolul istoric, lui Vladimir Voronin i-ar sta bine să-și promoveze propria-i inițiativă de inserare în Constituția Republicii Moldova a obligativității integrării europene, așa cum promisese în cadrul ultimii campanii electorale pentru alegerile parlamentare din 11 iulie 2021. Dacă ar face ceea ce a promis, atunci am avea certitudinea că aproximativ ¾ din clasa politică și, respectiv din electorat, acceptă și subscrie în favoarea integrării europene. Ar fi o garanție suplimentară a ireversibilității cursului integrării europene.
Și ex-președintele socialist, Igor Dodon, nu este lipsit de harul vizionar, însă doar parțial. În calitatea sa de șef al statului, la Forumul Economic de la Sankt-Petersburg, din 1 – 3 iunie 2017, Igor Dodon a pledat cu fermitate în favoarea glocalizării ca soluție împotriva globalizării. Actualmente, ne convingem că peste doar 5 ani de zile, Rusia este scoasă din procesul globalizării, regăsindu-se izolată parțial, lucru confirmat de președintele Vladimir Putin, pe 17 iunie 2022, în cadrul aceluiași Forum. Vedem că pledoaria lui Igor Dodon în favoarea glocalizării s-a realizat, în pofida protestului repetat al liderului chinez Xi Jinping împotriva antiglobaliștilor. Mai mult, chiar Igor Dodon însuși a fost de curând (g)localizat în arest la domiciliu, inclusiv pentru presupusa tranzacționare a suveranității Republicii Moldova. Este de remarcat că tot în 2017, când a prorocit glocalizarea, președintele Igor Dodon declarase presei ruse că aspirațiile europene al Republicii Moldova sunt iluzorii, neexistând niciun fel de șanse pentru integrarea europeană. Recomandarea din 17 iunie a Comisiei Europene îl contrazice. Oricum, încrederea în lipsa șanselor europene pentru Republica Moldova l-a determinat pe Igor Dodon să pledeze pentru integrarea eurasiatică sau în favoarea unei politici externe echilibrate, între Est și Vest, căreia curând i-ar putea veni obștescul sfârșitul.
Scepticismul lui Igor Dodon în privința perspectivelor europene ale Republicii Moldova nu a fost ceva singular. Și președintele Estoniei, Kersti Kaljulaid, afirma acum un an că „nici Moldova, nici Georgia, nici Ucraina nu au făcut nimic pentru a corespunde criteriilor obligatorii de la Copenhaga pentru aderarea la UE, iar implementarea lor va dura câțiva ani lumină”. Actualmente, ne convingem că a fost o abordare rectilinie. Dacă veni vorba despre distanțe cosmice, atunci este de remarcat că anii lumină pot fi reduși la doar câțiva ani obișnuiți prin intermediul colapsurilor spațiale, datorate așa-ziselor găuri de vierme sau de cârtiță. În mod neașteptat și curios, pe rol de vierme sau cârtiță s-a produs chiar președintele Vladimir Putin, care prin războiul declanșat împotriva Ucrainei a distorsionat continuumul spațiu-timp în măsură să reducă anii lumină la câțiva ani pământești. Este o performanță inedită. Curând vom vedea dacă Consiliul European îi va recunoaște lui Putin rolul de cârtiță, aplecând urechea la concluziile Comisiei Europene.
Para mălăiață în gura lui ...?
Dacă la summit-ul Consiliului European din 23-24 iunie, de la Bruxelles, va fi adoptată decizia de acordare Republicii Moldova a statutului de țară candidat pentru aderarea la UE, atunci politica moldovenească s-ar putea prăbuși și ea în gaura de vierme. Asta fiindcă ar deveni inoportună divizarea clasei politice și a electoratului pe criterii geopolitice: pro-europene sau pro-eurasiatice. Putem intui că geopolitica moldovenească se va termina pentru o anumită perioadă de timp, așa cum s-a anunțat sfârșitul istoriei după colapsul sistemului comunist la sfârșitul secolului XX.
Oferirea statutului de țară candidat pentru aderarea la UE va necesita recalibrarea întregii clase politice și sistemului de partide din Republica Moldova. Partidele reformate vor trebui să lase la o parte retorică geopolitică în favoarea profesionalismului și competențelor pentru a se angaja într-o competiție pentru accederea la putere în vederea asigurării standardelor UE pe toate cele 35 de capitole ce ar urma să fie negociate. În acest context, ironia sorții ar fi să vedem transformarea partidelor comuno-socialiste în formațiuni mai pro-europene decât partidele declarate propriu-zis pro-europene. Asta pentru a combate curentul unionist care, de asemenea, s-a arătat sceptic în privința perspectivelor europene.
Până nu vedem decizia pozitivă a Consiliului European n-ar avea rost să ne îmbătăm cu apă rece. În orice caz, așa sau altfel, va fi mult de muncă, fiindcă para mălăiață... ar putea să se prăbușească și ea în gaura de vierme.
