„În acest sens, comparând democrația din Republica Moldova, cu toate păcatele ei foarte grave, pe care le percepem pe pielea noastră, cu cea din Rusia, trebuie să scoatem în evidență măcar câteva din realizările regimului putinist: blocarea a sute de mii de resurse media, posturi TV, radio, surse internet; condamnarea la ani grei de pușcăriei a sute de deținuți politici, inclusiv pentru convingeri religioase. Sigur, nu ar trebuie să uităm nici de șirul de persoane, care au fost ucise în condiții misterioase...”
---
Qui prodest?
După actul terorist din 22 martie 2024, comis împotriva unei mulțimi de oameni, adunați într-o sală de agrement dintr-o suburbie a Moscovei, au fost emise mai multe ipoteze privind eventualii comanditari ai monstruoasei crime. La numai câteva ore de la comiterea actului terorist, s-a manifestat adjunctul Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, care a lansat, în mod absolut previzibil, versiunea implicării “regimului terorist de la Kiev”. Asta în pofida faptului că autoritățile SUA le-a avertizat pe cele rusești, cu cel puțin două săptămâni înainte, despre existența informațiilor privind pregătirea unor acte teroriste de către o aripă a organizației teroriste Statul Islamic (SI). Se presupune că motivația SI ar fi răzbunarea pentru crimele comise de Rusia în Siria. Cea de a treia versiune, este împărtășită și vehiculată de opoziția rusească, care consideră că actul terorist nu este altceva decât o înscenare a serviciilor speciale rusești, îndreptată spre consolidarea societății și justificarea mobilizării suplimentare a câteva sute de mii de persoane pentru continuare războiului împotriva Ucrainei. Această ultimă versiune este susținută și de autoritățile ucrainene.
În circumstanțele menționate, pentru a ne dumeri, singura abordare corectă ar fi să ne întrebăm cui i-ar conveni organizarea actului terorist? După obținerea, la 17 martie 2024, a celui de al cincilea mandat prezidențial, cu presupusele 87% de voturi ale alegătorilor, Vladimir Putin ar fi trebuit să se convingă că dispune de acceptul societății ruse pentru continuarea războiului împotriva Ucrainei. Respectiv, este de neimaginat că organizarea unui act terorist, oricine l-ar fi comandat și comis, la o distanță de mai puțin de o săptămână de la alegeri, ar putea clătina tronul lui Putin și regimul dictatorial al acestuia. De asemenea, este de neimaginat că autoritățile ucrainene nu ar înțelege acest lucru și ar risca să submineze imaginea Ucrainei de victimă a agresiunii rusești, recurgând la acte de terorism în masă pe teritoriul inamicului, cu riscul iminent de a pierde suportul internațional al partenerilor americani și europeni, de care se bucură, întâmpinând totuși mari dificultăți.
Pe de altă parte, pentru opinia publică internațională nu există destule dovezi pentru a susține versiunea referitoare la organizarea actului de terorism de către serviciile speciale rusești, așa cum se presupune că ar fi procedat în 1999, asigurându-i ascensiunea lui Vladimir Putin în funcția de șef al statului. Actualmente, interesele regimului putinist și ale FSB-ului din care provine se rezumă la discreditarea Ucrainei, pentru a lipsi-o de suportul internațional și pentru justificarea mobilizării suplimentare a 200-300 mii de militari în vederea continuării războiului împotriva Ucrainei. În astfel de circumstanțe, pare a fi evident că actul terorist se înscrie, totuși, mai mult în albia intereselor regimului putinist. Cu toate acestea, autoritățile SUA și UE preferă să insiste pe versiunea relativ neutră – implicarea SI în organizarea actului de terorist.
Tăcerea mieilor
Autoritățile moldovene, deopotrivă cu partidele politice pro-rusești, au deplâns victimele actului terorist de la Moscova. Totuși, există o deosebire fundamentală de atitudini. Vorba e că partidele pro-rusești, liderii cărora fac parte din mișcarea imperialistă pro-rusească, susțin tacit agresiunea rusească împotriva Ucrainei, refuzând categoric să condamne războiul și teroarea împotriva populației pașnice a Ucrainei, cum a fost în cazul Bucei etc., sau împotriva infrastructurii critice, pentru a provoca crize care afectează în mod direct populația civilă. Mai mult, partidele pro-rusești, de orientare de stânga, susțin tacit și metodele autoritare și dictatoriale ale regimului putinist împotriva cetățenilor ruși. Și nu este vorba doar despre politicienii ruși de opoziție, cum a fost cazul lui Alexei Navalnîi etc. Liderii partidelor pro-rusești tac mâlc și atunci, când represiunile regimului putinist sunt aplicate persoanelor care au susținut anexarea teritoriilor ucrainene, dar care împărtășesc cu adevărat idei diferite de cele asociate cu fascismul rusesc, cum ar fi ideile socialiste.
Pentru confirmarea afirmațiilor de mai sus e util să recurgem la un exemplu, care pare a fi extrem de elocvent. Astfel, actualmente, în spațiul post-sovietic nu există vreun cercetător științific, cu renume mondial, teoretician al socialismului modern, de talia sociologului rus, Boris Kagarlitsky, care recent a fost condamnat la cinci ani de închisoarea pentru că, chipurile, ar “justifica terorismul”. Vorba e că sociologul Kagarlitsky a avut nenorocul să facă o remarcă neinspirată referitoare la atacului ucrainean asupra podului Crimeii. Arestarea și condamnarea lui Kagarlitsky vine să ne convingă că regimul putinist, de fapt, este extrem de sensibil la presupusele pericolele teroriste, condamnând cetățenii la ani grei de închisoare doar pentru niște exprimări nereușite. Pe de altă parte, atunci când îi convine, regimul trece ușor cu vederea chiar și avertismentele serioase privind posibile acte de terorism, așa cum a fost în cazul avertismentelor din partea autorităților SUA.
Pentru noi, cetățenii Republicii Moldova, contează că niciun partid politic din țară, care își revendică apartenența la mișcare politică de stânga – PSRM, PCRM sau Congresul Civic etc., niciun lider al acestora, unii dintre care au întreținut relații strânse cu Boris Kagarlitsky, nu s-a încumetat să ia o poziție publică tranșantă în apărarea acestui exponent marcant al teoriei socialiste contemporane sau măcar să se revolte. Toți au tăcut și tac ca mieii în preajma abatorului.
Despre democrația comparativă
Toți cei care condamnă recentul act de terorism de la Moscova, dar nu condamnă războiul Rusiei împotriva Ucrainei sunt niște ipocriți. Mai cu seamă că știu, după destrămarea URSS, Rusia a provocat un șir de războaie, care au produs sute de mii, dacă nu milioane, de victime. Toți înțeleg că intențiile lui Vladimir Putin de refacere a imperiului rus sau sovietic, denumirea puțin contează, sunt camuflate sub lozincile edificării unei noi ordini mondiale sau a lumii multipolare. Din păcate, aceste idei sunt susținute de un șir de partide politice din Republica Moldova, care fac parte din menționatul front imperialist rusesc, constituind Coloana a V-a. De fapt, n-ar fi o greșeală dacă s-ar afirma că toate partidele care refuză să condamne agresiunea rusească fac parte din această categorie. Asta pentru că a critica efectele agresiunii – criza refugiaților, energetică, financiară, social-economică etc., fără a condamna una din cauzele principale ale acestora, este o diversiune de dezinformare.
Culmea este că partidele coloanei a V-a critică democrația din Republica Moldova, de care au nevoie pentru a ajunge, eventual, la guvernare, după care s-o demoleze pentru instaurarea unui regim după chipurile și asemănarea celor din Rusia sau Belarus. În acest sens, este util să recurgem la utilizarea unei noțiuni, cum ar fi, de exemplu, cea de democrație comparativă. În acest sens, comparând democrația din Republica Moldova, cu toate păcatele ei foarte grave, pe care le percepem pe pielea noastră, cu cea din Rusia, trebuie să scoatem în evidență măcar câteva din realizările regimului putinist: blocarea a sute de mii de resurse media, posturi TV, Radio, surse internet; condamnarea la ani grei de pușcăriei a sute de deținuți politici, inclusiv pentru convingeri religioase. Sigur, nu ar trebuie să uităm nici de șirul de persoane, care au fost ucise în condiții misterioase.
