logo

Gala Corneliu Coposu va avea loc la Chișinău pe 10-11 noiembrie


https://www.ipn.md/ro/gala-corneliu-coposu-va-avea-loc-la-chisinau-pe-7967_1097005.html

Gala Corneliu Coposu va avea loc la Chișinău în zilele de 10-11 noiembrie, la Sala cu Orgă”, edificiu cultural istoric de renume, inaugurat în anul 1901. În cadrul evenimentului vor fi premiați câștigătorii tradiționalului concurs de eseuri organizat de Fundaţia Corneliu Coposu, transmite IPN.

Potrivit lui Ion-Andrei Gherasim, președintele executiv al Fundației „Corneliu Coposu”, anul trecut Gala a avut loc la Cluj, iar anul acesta a fost ales Chișinăul deoarece „ne dorim din toată inima ca frații noștri să fie cât mai mult alături de noi”. Corneliu Coposu a iubit enorm Basarabia și a avut de fiecare dată, în momentele cele mai grele, un gând pentru frații de dincoace de Prut. „Mesajul nostru, alegând acest oraș, este un mesaj pentru unitate, regăsirea comună cu valorile europene”, a spus Ion-Andrei Gherasim.

În fiecare an la Gală se strâng bani pentru un eveniment caritabil, care în acest an tot e legat de Republica Moldova. Se vor strânge bani pentru ca muzeul în aer liber dedicat victimelor represiunii comuniste, de la Mereni, „să prindă viață”, ca să fie vizitat de cât mai mulți oameni.

Ion-Andrei Gherasim a precizat că subiectul selectat în acest an pentru eseuri este suferința din cele două țări, represiunea comunistă din România și Republica Moldova. Tinerii pot trimite eseurile lor până pe 15 octombrie, după care un juriu condus de o personalitate remarcabilă a României, și anume Ana Blandiana, va decide câștigătorul. Acesta va fi premiat și prezentat în cadrul Galei.

Concursul se adresează elevilor, studenților, masteranzilor şi doctoranzilor. Începând din 2019, organizatorii și juriul concursului au decis în unanimitate să deschidă competiția și pentru elevi.

Vor fi luate în considerare numai lucrările care au ca subiect represiunea comunistă în România și Republica Moldova, lucrări originale, care nu au mai fost publicate sau prezentate în cadrul altor proiecte, conferinţe sau concursuri. Nu vor fi luate în considerare lucrările care nu au cel puțin 5 (cinci) cărți în bibliografie, dar și nici lucrările care vor avea 25% citate din cărți.

Eseurile vor fi redactate în limba română și trebuie să aibă între cinci pagini (minimum) și 40 pagini (maximum). Detalii privind concursul, inclusiv criteriile de eligibilitate și condițiile de redactare pot fi vizualizate pe pagina web a Fondației Corneliu Coposu.

Ion-Andrei Gherasim îl descrie pe Corneliu Coposu a fost o personalitate cunoscută, care întotdeauna a spus „să nu uităm eroii necunoscuți, cei care și-au dat viața pentru principii, adevăr, pentru țară”. „Cred că acesta este cel mai important mesaj pe care fundația noastră îl transmite de când Corneliu Coposu nu mai este printre noi. Este un mesaj pentru generațiile viitoare. Tineretul trebuie să înțeleagă că fără istorie, memorie, nu se poate crea nimic”, a adăugat Ion-Andrei Gherasim.

Concursul de eseuri, ediția a VIII-a este organizat de Fundaţia Corneliu Coposu în parteneriat cu Fundaţia Academia Civică, Fundaţia Hanns Seidel și Fundația Culturală Memoria.