Găgăuzia îşi va crea o rezervă proprie de grâu alimentar
https://www.ipn.md/ro/gagauzia-isi-va-crea-o-rezerva-proprie-de-grau-alimentar-7966_965317.html
Comitetul pentru stabilitate politică, securitate economică şi socială a Unităţi Teritorial-Administrative Găgăuzia (UTAG) a decis formarea unei rezerve proprii de grâu a autonomiei. Decizia a fost luată în scopul asigurării instituţiilor bugetare şi populaţiei din regiune cu cantităţile necesare de grâu şi produse de panificaţie.
Potrivit deciziei, toate primăriile din autonomie vor trebui să–şi creeze rezervele proprii, în corespundere cu necesităţile populaţiei. Volumul total preconizat al rezervei din UTAG ar trebui să depăşească 2 mii tone.
Membrii Comitetului au recomandat Başcanului, Mihail Formuzal, să se adreseze Rusiei, Turciei şi întregii comunităţi internaţionale în scopul acordării ajutorului umanitar Găgăuziei pentru formarea rezervei de grâu.
Premierul Vasile Tarlev a declarat recent că rezerva de grâu alimentar a statului ar trebui să constituie minimum 50 mii de tone anual. Premierul a cerut conducerii Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare şi Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice să înnoiască în fiecare an rezerva de stat cu minimum 30 mii tone de grâu.
Experţii au declarat că în anul curent cel puţin 22% din suprafeţele însămânţate cu produse cerealiere au fost compromise din cauza secetei. Deşi era planificată o recoltă de cereale de cca 1,1 milioane tone, calculele curente atestă o roadă de până la 750 mii tone.
În 2006, recolta de grâu în R. Moldova a fost de 677 mii tone, necesităţile interne de grâu fiind estimate la cca 400 mii tone anual.