logo

Furnizorul de apă din capitală anunţă sistări temporare


https://www.ipn.md/ro/furnizorul-de-apa-din-capitala-anunta-sistari-temporare-7967_1027291.html

Furnizorul de apă anunţă pentru joi, 19 mai, deconectări temporare pe mai multe străzi din capitală. Sistările au loc în scopul executării lucrărilor planificate. Consumatorii vizaţi sunt îndemnaţi să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei, transmite IPN.

Potrivit SA „Apă-Canal Chişinău”, în legătură cu efectuarea lucrărilor de strămutare a apeductului cu D-800 mm, oţel, din strada Calea Ieşilor, 6, va fi deconectată apa pe străzile: Calea Ieşilor, 2-6, 9-11; Iablocikin; Mesager, 19-27, 16-26 şi Milano, 14-38. Sistările sunt programate începând cu ora 9.00 şi până la ora 21.00

la fel, în legătură cu executarea unor lucrări de branşare a apeductului nou-construit din strada Calea Orheiului, 108/1, cu D-110 mm, la sistemul public de alimentare cu apă, va fi întreruptă furnizarea apei pe străzile Florilor, 15; Socoleni, 1-5, inclusiv cu fracţii; Studenţilor, 2/2; str-la Studenţilor, 2/2 şi Grătieşti, 56, 56a. Deconectările sunt planificate începând cu ora 9.00 şi până la ora 16.00.

După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificaţi. Pentru informaţii suplimentare consumatorii sunt îndemnaţi să sune la Dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.