logo

Furnizorii de apă, gaze şi energie nu mai au voie să întrerupă livrările pentru întreg blocul


https://www.ipn.md/ro/furnizorii-de-apa-gaze-si-energie-nu-mai-au-voie-sa-intrerupa-livrarile-pentru-i-7967_986579.html

Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a semnat o dispoziţie prin care a interzis întreprinderilor „Apă-Canal Chişinău”, „Termocom”, „Chişinău-Gaz” şi „Red Union Fenosa” să deconecteze blocurile de locuinţe de orice formă de proprietate, obiectivele din sfera învăţământului şi instituţiile medicale de la sursa de alimentare cu apă, gaze naturale, energie electrică şi termică pe parcursul iernii, transmite Info-Prim Neo. Potrivit dispoziţiei, neachitarea de către o parte din proprietari (chiriaşi sau locatari) a serviciilor comunale nu poate servi drept temei pentru debranşarea totală a blocurilor de la sursele respective. Serviciile municipale responsabile vor asigura buna funcţionare a echipamentelor inginereşti şi lichidarea, în regim de urgenţă, a eventualelor avarii, se menţionează în dispoziţie.