Furnizarea apei calde este reluată în blocurile conectate la reţeaua de termoficare alimentată de CET-2
https://www.ipn.md/ro/furnizarea-apei-calde-este-reluata-in-blocurile-conectate-la-reteaua-7967_960787.html
Locatarii blocurilor contactate la reţeaua de termoficare, alimentată de Centrala Electrică de Termificare nr. 2 vor avea în câteva zile apă caldă. CET-2 şi-a reluat, vineri, 11 august, activitatea, după finalizarea lucrărilor de reparaţie şi de pregătire către viitorul sezon de încălzire, a confirmat pentru Info-Prim Neo şefa Direcţiei termoenergetică a ministerului de resort, Galina Parsian.
Potrivit sursei citate, conectarea blocurilor la sursa de apă caldă a început deja şi urmează să fie încheiată în câteva zile, însă decizia de livrarea a apei calde în blocurile cu datorii o va lua administraţia SA „Termocom”.
Mai puţin de o treime din cele peste 1500 de blocuri din capitală au beneficiat de apă caldă pe durata lucrărilor de reparaţie a CET-2, care au început la 11 iulie.
CET-2 este cea mai mare centrală de termoficare moldovenească din dreapta Nistrului. În anul 2005, volumul total al vânzărilor s-a cifrat la 404,19 mil. lei. Profitul obţinut constituie 5,43 mil. lei.