Fundaţia Eurasia lansează patru proiecte de monitorizare a alegerilor locale
https://www.ipn.md/ro/fundatia-eurasia-lanseaza-patru-proiecte-de-monitorizare-a-alegerilor-locale-7967_964441.html
Reprezentanţa din Moldova a Fundaţiei Eurasia lansează patru proiecte de monitorizare a alegerilor locale generale din 2007, în cadrul Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte – Coaliţia 2007. Proiectele sunt puse în aplicare de Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT, Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului în Moldova (LADOM), Asociaţia Presei Independente (API) în parteneriat cu Centrul Independent de Jurnalism (CIJ), şi de Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova (CNTM) în parteneriat cu Asociaţia Clinicilor Juridice din Moldova (ACJM).
Proiectele sunt finanţate de Fundaţia Eurasia cu resurse de la Agenţia Suedeză pentru Cooperare şi Dezvoltare Internaţională (Sida/Asdi), Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Reprezentanţa din Moldova a Fundaţiei Eurasia urmăreşte ajustarea la standardele europene a procesului electoral şi sensibilizarea cetăţenilor şi autorităţilor din Moldova privind importanţa alegerilor libere şi corecte într-o democraţie.
Scopul proiectului ADEPT este de a contribui la instruirea funcţionarilor electorali în vederea asigurării înţelegerii şi capacităţii lor de a desfăşura corect alegerile locale. În cooperare cu CEC vor fi instruiţi aproximativ 1500 funcţionari electorali din birourile electorale ale secţiilor de votare, care vor primi broşuri ale Codului electoral amendat.
LADOM va desfăşura monitorizarea şi analiza campaniei pre-electorale, activităţilor din ziua alegerilor şi a perioadei post-electorale prin intermediul celor peste 200 de observatori.
API/CIJ vor efectua o monitorizare complexă a posturilor de televiziune naţionale şi locale, posturilor de radio şi ziarelor. Rezultatele vor fi publicate în cadrul rapoartelor bilunare şi finale, fiind apoi prezentate participanţilor la proiect locali şi internaţionali. Proiectul prevede efectuarea unei analize independente a preferinţelor şi simpatiilor expuse în reportajele mass-media cu privire la alegerile locale.
CNTM/ACJM vor încuraja participarea activă a tinerilor la alegerile locale din 2007 prin o campanie naţională de educaţie civică, linie fierbinte, seminare, cursuri şi materiale informaţionale, create într-un stil propriu tineretului. Campania urmăreşte creşterea numărului de tineri care vor ieşi la vot.
Coaliţia 2007 este formată dintr-un grup de organizaţii neguvernamentale ce continuă eforturile societăţii civile de a contribui prin asistenţă, activităţi, monitorizare şi analiză la la asigurarea unor alegeri locale libere şi corecte. Membrii Coaliţiei 2007 au făcut, de asemenea, parte din Coaliţia 2005 pentru alegeri parlamentare libere şi corecte.