Funcţionari municipali acuzaţi de protecţia comercianţilor de bucate orientale
https://www.ipn.md/ro/functionari-municipali-acuzati-de-protectia-comerciantilor-de-bucate-orientale-7967_963289.html
Mai multe unităţi comerciale din capitală continuă să prepare şi să vândă bucate orientale, în pofida interdicţiilor aplicate de medicii sanitari, inclusiv prin ridicarea autorizaţiilor de funcţionare. O declaraţie în acest sens a fost făcută în cadrul şedinţei de luni, 29 ianuarie, de la Primărie, de şeful Centrului municipal de Medicină Preventivă, Iurie Pânzaru, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit lui Pânzaru, în zilele de odihnă medicii sanitari au organizat un şir de raiduri inopinate, constatând că asemenea produse alimentare erau comercializate pe Alba Iulia, 174, pe str. Alecu Russo, 2, pe bd. Dacia, 44.
Potrivit lui Pânzaru, prescripţiile medicilor sanitari sunt ignorate cu desăvârşire de agenţii economici care, susţine sursa citată, beneficiază de protecţia unor funcţionari municipali. El afirmă că, fără ajutorul poliţiei şi a serviciilor municipale abilitate, CMMP nu-şi vor putea exercita competenţele, astfel că agenţii economici îşi vor continua nestingherit activitatea. După ce nici suspendarea autorizaţiile pentru comercializarea acestor produse nu s-a soldat cu vreun rezultat, Pânzaru a propus ridicarea forţată a gheretelor.
Verificările medicilor sanitari au demonstrat că nici unul din ingredientele folosite la prepararea bucatele orientale nu corespund cerinţelor sanitare. Mai mult, în probele colectate au fost depistate bacterii de salmoneloză şi alte infecţii periculoase pentru sănătate, susţin medicii sanitari.