logo

Funcționari de la Primărie suspectați de înstrăinarea ilicită de terenuri


https://www.ipn.md/ro/functionari-de-la-primarie-suspectati-de-instrainarea-ilicita-de-7967_1067969.html

Zece foști și actuali funcționari ai Primăriei, persoane fizice și juridice, au fost documentați în trei cauze penale deschise pe faptul „ creării unei scheme infracționale de obținere ilegală a loturilor de pământ pentru construcție, prin încheierea contractelor de arendă”, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, în urma investigațiilor s-a stabilit că bănuiții ar fi constituit o schemă prin care au comis tentativa de înstrăinare a unor loturi de teren, care aparțin Primăriei municipiului Chișinău.

Procuratura municipiului Chișinău a desfășurat în dimineața zilei de 9 septembrie, 21 de percheziții. Perchezițiile au avut loc în birourile de serviciu, în automobilele și la domiciliile persoanelor care au nimerit în vizor, pentru a ridica probe relevante pentru cauză.

Dacă vor fi găsite vinovate, cele zece persoane riscă pedepse cu închisoare până la zece ani şi amenzi de sute de mii de lei.