logo

Funcţia de vicebaşcan ar crea o reprezentativitate teritorială mai mare, analist


https://www.ipn.md/ro/functia-de-vicebascan-ar-crea-o-reprezentativitate-teritoriala-mai-mare-analist-7965_988129.html

Analistul politic Viorel Cibotaru consideră că dacă primarul de Comrat, Nicolai Dudoglo, ar accepta funcţia de viceguvernator al Găgăuziei pe care i-a propus-o başcanul Mihail Formuzal, ar fi un lucru benefic. Expertul a declarat pentru Info-Prim Neo că aceasta ar asigura o reprezentativitate teritorială mai mare în Comitetului Executiv. Viorel Cibotaru menţionează că Mihail Formuzal, dar şi ceilalţi başcani de până acum (Stepan Topal, Dumitru Croitor şi Gheorghe Tabunşcic) şi-au avut domiciliul în alte localităţi decât Comrat. „Dacă administraţia Găgăuziei consideră că aceasta va eficientiza administrarea treburilor, atunci Chişinăul ar trebui să salute lucrul acesta”, a menţionat analistul. Mihail Formuzal şi Nicolai Dudoglo au avut marţi o întrevedere, în cadrul căreia başcanul i-a propus primarului de Comrat şi fostului său contracandidat funcţia de viceguvernator. Dudoglo a declarat pentru Info-Prim Neo că încă nu a luat o decizie, dar că şi-ar dori să vină în Comitetul Executiv cu o echipă, nu de unul singur.