logo

Frauda bancară a fost gândită mult timp și făcută de persoane cu cunoștințe bancare, PA


https://www.ipn.md/ro/frauda-bancara-a-fost-gandita-mult-timp-si-facuta-7967_1066596.html

Persoanele care au lucrat la frauda bancară nu sunt oameni simpli, au cunoștințe bancare și s-au gândit mult timp cum să o facă fără a fi identificați. Declarația aparține procurorului Adriana Bețișor, transmite IPN.

Într-o conferință de presă pe 4 iulie, Adriana Bețișor a precizat cifra de reper de la care Procuratura Anticorupție pleacă în investigarea fraudei bancare este de 13,34 miliarde de lei. Până acum au fost recuperate 2,27 milioane de lei și există în documentare 26 de cauze penale. „Pentru recuperarea mijloacelor financiare, informațiile au fost transmise către Agenția de Recuperarea a Bunurilor Infracționale”, a declarat Adriana Bețișor.

Aceasta a mai precizat că a plecat de la conducerea Procuraturii Anticorupție din motive personale, dar a rămas ca procuror în cadrul instituției.

Prezent la conferința de presă, procurorul general Eduard Harunjen a precizat că frauda bancară este un subiect care trebuie examinat în mod profesionist, ca să existe efect.

„Noi am făcut o sinteză a raportului Kroll, cu pașii urmați în investigarea fraudei bancare și recuperarea prejudiciului. Există clauze contractuale care nu permit divulgarea unor informații. Acest raport a putut fi dat doar Procuraturii Anticorupție, Băncii Naționale a Moldovei și Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale”, a spus Eduard Harunjen.

Serghei Carapunarlî, șeful adjunct al ARBI, a precizat că analizele s-au făcut în lipsa unui soft specializat, fiind cercetate peste 24 de mii de operațiuni bancare a 37 de societăți autohtone. „Pentru identificarea bunurilor celor implicați, au fost trimise, prin canale securizate, 192 de cereri de acordare de asistență la instituțiile internaționale, cum ar fi Europol”, a mai spus Serghei Carapunarlî.

Comisia parlamentară de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar și investigarea fraudei bancare a publicat, astăzi, cel de-al doilea raport Kroll 2 (în limba engleză). Raportul nu conține însă lista beneficiarilor, document care se află la Procuratură.

 

Raportul Kroll 2, publicat
Raportul Kroll 2 va fi publicat astăzi, nu și lista beneficiarilor