logo

,,Franzeluţa” vrea un nou director


https://www.ipn.md/ro/franzeluta-vrea-un-nou-director-7967_991953.html

Consiliul de administraţie al combinatului de panificaţie „Franzeluţa” SA se întruneşte vineri, 5 august, în şedinţă pentru a anunţa concurs public la funcţia de director al întreprinderii. Preşedintele Consiliului, Ştefan Chitoroagă, a declarat pentru Info-Prim Neo că, de asemenea, urmează să se discute despre situaţia financiar-economică a companiei şi măsurile de redresare a situaţiei. Ordinea de zi a şedinţei prevede şi convocarea adunării extraordinare a acţionarilor. Şedinţa va avea loc la ora 14.00, la sediul combinatului de pe strada Sarmizegetusa 30. Fostul director al întreprinderii, Eugen Baleca, şi-a depus demisia în condiţiile unor acuzaţii reciproce lansate de reprezentanţi sus-puşi ai partidelor parlamentare din Republica Moldova.