logo

Fracţiuni din CMC declară că nu ar fi logică abrogarea regulamentului de compensaţii nominative


https://www.ipn.md/ro/fractiuni-din-cmc-declara-ca-nu-ar-fi-logica-abrogarea-regulamentului-de-compens-7967_972613.html

Mai multe fracţiuni din Consiliul municipal Chişinău (CMC) declară că nu ar fi logică abrogarea regulamentului cu privire la compensaţii nominative. Asta după ce primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a declarat luni, 17 noiembrie, că „există intenţii la nivelul actualei grupări majoritate din consiliu ca regulamentul să fie abrogat”. Solicitat de Info-Prim Neo, Emil Guţu, liderul fracţiunii PSD a menţionat că nu a primit nici o ofertă de a lua în calcul această posibilitate. „Dacă o va cere primarul o să-l susţinem, deoarece este responsabilitatea Primăriei”, a spus Guţu. O altă opinie a exprimat liderul fracţiunii PPCD, Alexandru Corduneanu. Acesta a spus că nu este corect să votezi şi apoi să abrogi ceva. „Noi vom opta pentru menţinerea regulamentului”, a declarat consilierul. Şi liderul fracţiunii PLDM, Alexandru Tănase, a menţionat că „nu ştie nimic despre zvonul de care vorbea primarul”. „Dacă o să existe o asemenea iniţiativă, noi o să reacţionăm adecvat, în funcţie de argumentele care se vor aduce. Dar este lipsit de logică ca regulamentul să fie votat unanim de două ori, iar ulterior acesta să fie abrogat”, a spus consilierul liberal-democrat. Regulamentul prevede compensarea de către municipalitate a 40% plăţile pentru termificare pentru familiile care au venit lunar sub 1450 lei per persoană.