Consiliul municipal Chișinău are un nou consilier după ce Oleg Onișcenco a renunțat la mandatul de ales local din proprie inițiativă. Mandatul declarat vacant a fost atribuit candidatului supleant de pe lista PSRM, Valeri Botea, transmite IPN.
Consiliul municipal Chișinău a luat act, la ședința din 9 octombrie, de ridicarea mandatului lui Oleg Onișcenco și atribuirea acestuia lui Valeri Botea.
În februarie anul curent, Partidul Socialiștilor a decis să-l excludă din fracțiune pe Oleg Onişcenco – „pentru multiple încălcări ale deciziilor fracțiunii și partidului”. Onişcenco și-a continuat activitatea în CMC în calitate de consilier neafiliat, până în septembrie.