Fracţiunea PL acuză majoritatea din CMC că refuză să aloce terenuri pentru construcţia apartamentelor sociale
https://www.ipn.md/ro/fractiunea-pl-acuza-majoritatea-din-cmc-ca-refuza-sa-aloce-7965_971836.html
Fracţiunea Partidului Liberal (PL) acuză majoritatea din Consiliul municipal Chişinău (CMC) că refuză să aloce terenuri pentru construcţia apartamentelor sociale, transmite Info-Prim Neo.
Consilierul municipal şi preşedintele PL, Mihai Ghimpu, a declarat miercuri, 1 octombrie, într-o conferinţă de presă că majoritatea din CMC, laolaltă cu preşedintele consiliului, Eduard Muşuc, nu includ pe ordinea de zi a şedinţelor proiecte ce vizează probleme arzătoare ale chişinăuienilor, iar dacă le includ alţi consilieri, aceştia le votează în prezenţa presei, iar apoi le întorc în comisii.
Astfel, potrivit lui Ghimpu, au fost respinse proiecte de alocare a terenurilor din străzile Nicolae Testemiţanu, Ghioceilor şi Doina, pentru construcţia apartamentelor destinate angajaţilor bugetari din sfera socială şi familiilor tinere, prin programul de ipotecă socială, la un preţ cu 50% mai mic decât cel de pe piaţă.
„Majoritatea din CMC – PCRM, PPCD, PSD şi PUM – nu vor să voteze aceste proiecte pentru că au anumite interese”, a declarat Mihai Ghimpu.
Şeful Direcţiei municipale construcţii capitale, Vasile Panfil, a menţionat că ipoteca socială este un program nou pentru municipiul Chişinău, în cadrul căreia bugetarii vor putea cumpăra apartamente la cheie cu 450 euro pentru un metru pătrat.
În strada N. Testemiţanu se preconizează construcţia unui întreg cartier cu 200-300 apartamente cu suprafeţe nu foarte mari, 67 m.p. pentru un apartament cu 2 odăi şi 80 m.p. pentru un apartament cu 3 odăi. Vasile Panfil susţine că , în cazul în care CMC va aloca terenurile, lucrările de construcţie vor demara peste jumătate de an, timp în care vor fi efectuate lucrări de proiectare.
În cadrul proiectului se preconizează construcţia a 2 mii apartamente anual.