Consilierii Partidului Liberal au părăsit astăzi, 11 februarie, şedinţa Consiliului municipal Chişinău. Liderul fracţiunii liberale, Ion Cebanu, a declarat în debutul şedinţei că, împreună cu colegii săi liberali, nu vor participa la întruniri, atâta timp cât nu va exista o ordine de zi bine pregătită, dar şi atâta timp cât nu este clar cine reprezintă majoritatea şi cine opoziţia. Potrivit lui în condiţiile actuale, Consiliul nu poate fi funcţional, transmite IPN.
Ion Cebanu a menţionat că decizia consilierilor Partidului Popular European de a părăsi majoritatea pro-europeană din CMC a provocat un blocaj în Consiliului astfel findu-le făcut un serviciu consilierilor socialişti. „Nu liberalii au denunţat Acordul Alianţei din CMC şi nu noi l-am scos pe Ion Ştefăniţă din majoritatea consilierilor” a spus Cebanu menţionând că acesta „ar primi salariu de la o persoană cu mulţi bani”.
Într-un final consilierul liberal a venit cu un îndemn către colegii din fosta alianţă să stabilească împreună o ordine de zi pentru şedinţele Consiliului.
La rândul său, consilierul independent, Ion Ştefăniţă, a declarat că dacă există probe că ar fi luat bani de la cineva, atunci acestea să fie demonstrate. Alesul local a îndemnat colegii din toate fracţiunile să purceadă la examinarea problemelor din oraş şi să se lase de declaraţii.
Consilierii rămaşi în sală au decis să ia o pauză de 30 de minute, timp în care să fie convocată o şedinţă neformală cu participarea tuturor fracţiunilor şi a consilierilor independenţi, pentru a conveni asupra ordinii de zi a şedinţei.