Fotbalistul Viorel Frunză: Voi evolua pentru echipa naţională ori de câte ori voi fi convocat
https://www.ipn.md/ro/fotbalistul-viorel-frunza-voi-evolua-pentru-echipa-nationala-ori-de-cate-ori-voi-7967_973615.html
Fotbalistul Viorel Frunză este decis să joace pentru echipa naţională a R. Moldova ori de câte ori va fi convocat, în pofida conflictului cu preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal, Pavel Cebanu.
Viorel Frunză a declarat luni, 19 ianuarie, într-o conferinţă de presă la Info-Prim Neo că a evolua pentru lotul naţional este o onoare pentru oricare fotbalist, în această echipă fiind convocaţi cei mai buni jucători. „Venim cu toţii cu sufletul deschis şi vrem să demonstrăm că suntem o echipă bună, să facem ceva pentru această ţară”, a spus Frunză.
Actualmente, Viorel Frunză, care are un contract cu echipa românească CFR Cluj, valabil încă 1,5 ani, îşi caută echipă. „Aş fi putut să stau de un an la echipa a doua la CFR, să primesc salariu, să nu fac nimic şi să stau acasă să mă antrenez, însă mie asta nu-mi convine pentru că eu vreau să joc”, a menţionat fotbalistul. „Voi încerca să-mi găsesc ceva. Dacă voi găsi ceva, mă transfer la altă echipă, dacă nu – mă întorc la Cluj”, a mai spus Frunză, menţionând că are deja câteva oferte, dar că acestea sunt deocamdată doar vorbe.
Deşi este gata să lupte sub culorile echipei naţionale, Frunză nu s-ar întoarce acum în campionatul intern al R. Moldova pentru că aici nu sunt condiţii bune pentru fotbalişti.
Viorel Frunză a fost convocat în repetate rânduri pentru echipa naţională. Anterior, el a evoluat pentru echipele „Agro Chişinău”, „Zimbru Chişinău”, „Dacia Chişinău” şi FC Vaslui. Din 2007, are contract cu CFR Cluj şi joacă, prin împrumut la „Ceahlăul”, PAOK FC şi „Spartak Nalchik”.