logo

Fostul șef al așa-zisului serviciu vamal transnistrean ar fi fost reținut în Anenii Noi


https://www.ipn.md/ro/fostul-sef-al-asa-zisului-serviciu-vamal-transnistrean-ar-fi-7965_1032890.html

Fostul șef al așa-zisului serviciu vamal transnistrean, Iuri Ghervaziuk, ar fi fost reținut pe 16 februarie în raionul Anenii Noi, pe traseul național, de către persoane îmbrăcate în uniforme polițienești. Ministerul Afacerilor Interne declară că nu deține informații referitor la acest caz, dar Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al MAI a pornit o anchetă de serviciu în acest sens, transmite IPN.

Potrivit 1news.md, un martor al incidentului a povestit că automobilul lui Ghervaziuk a fost stopat de către persoane în uniforme de polițist. Aceștia l-ar fi bătut, legat,  aruncat în portbagaj și l-ar fi dus în regiunea transnistreană. Totodată, persoane din anturajul lui Ghervaziuk sunt mirate de ușurința cu care necunoscuții, îmbrăcați în uniforme, au reușit să-l răpească pe ex-funcționar și să-l transporte în regiunea transnistreană.

„Probabil noua conducere, controlată de către oligarhii transnistreni din holdingul „Sheriff”, astfel reglează conturile cu Iuri Vitalievici (n.r. Ghervaziuk) pentru faptul că în anul trecut, acesta primul a făcut publice fapte dosite de mulți, cum timp de șase ani „Sheriff” nu a achitat în bugetul transnistrean în jur de un miliard de dolari sub formă de accize și taxe de import”, a declarat pentru 1news.md martorul incidentului.

Ministerul Afacerilor Interne anunță că s-a autosesizat în urma apariției în sursele media a informațiilor cu privire la un incident care a avut loc la data de 16 februarie și în care a fost implicat un cetățean din orașul Tiraspol. MAI menționează că nu deține nicio informație referitor la acest caz, dar Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al MAI a inițiat o anchetă de serviciu.