logo

Fostul ministru al apărării a aderat la Partidul Democrat


https://www.ipn.md/ro/fostul-ministru-al-apararii-a-aderat-la-partidul-democrat-7965_1016303.html

Fostul ministru al apărării, Vitalie Marinuţa, a anunţat că aderă la Partidul Democrat din Moldova. Anunţul a fost făcut după ce Marinuţa s-a întâlnit cu preşedintele PDM, Marian Lupu, cu care a discutat despre dezvoltarea capacităţilor de apărare a ţării  şi despre condiţiile de viaţă ale militarilor, transmite IPN.

Vitalie Marinuţa a comunicat presei, după întrevedere, că a trimis o scrisoare către partidele politice despre problemele de apărare, dar şi despre condiţiile de trai ale militarilor şi veteranilor de război. Potrivit lui, doar PDM a reacţionat. „Am fost impresionat de interesul domnului preşedinte al PDM faţă de problemele abordate”, a subliniat Marinuţa.

Fostul ministru a mai spus că a fost mereu în căutarea unei echipe care să-i ofere posibilitatea să contribuie la dezvoltarea ţării. „Am crezut că Partidul Liberal Reformator este această echipă, dar am plecat de acolo când am înţeles că a apucat o cale greşită. PLR a murit înainte să se nască şi tot mai mulţi membri îşi caută alte echipe. Am luat decizia de a adera la PDM, care are o echipă de profesionişti, care îşi propune dezvoltarea ţării, o echipă în care cred că aş putea să-mi ating scopuri ca sectorul de apărare al Republicii Moldova să fie unul puternic”, a subliniat Marinuţa.

Deşi a aderat la PDM, Vitalie Marinuţa spune că a decis să rămână doar un observator al campaniei electorale. De asemenea, a adăugat că nu a discutat despre funcţii cu liderul democrat.

Vitalie Marinuţa a fost ministru al apărării în perioada 2009-2014 numit din partea Partidului Liberal.