logo

Fost procuror din Ocnița, amendat cu 70 de mii de lei


https://www.ipn.md/ro/fost-procuror-din-ocnita-amendat-cu-70-de-mii-7967_1068310.html

Un fost procuror din cadrul Procuraturii raionului Ocnița, învinuit de comiterea falsului în acte publice, a fost condamnat pentru cumul de infracțiuni și i-a stabilit o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 70 de mii de lei. Sentința a fost pronunțată de către Judecătoria Edineț, sediul Ocnița, transmite IPN.

Procuratura Generală menționează într-un comunicat de presă că fostul acuzator a fost lipsit de dreptul de a deține funcții publice pe un termen de șapte ani. De asemenea, instanța l-a obligat să achite cheltuieli de judecată în sumă de 5460 de lei.

Fostul procuror a fost găsit vinovat de faptul că a semnat documente în numele învinuitului și avocaților acestuia, după care a remis cauzele penale în instanța de judecată.