logo

Fost ministru reţinut alături de alţi funcţionari într-un dosar privind înstrăinarea terenurilor


https://www.ipn.md/ro/fost-ministru-retinut-alaturi-de-alti-functionari-intr-un-dosar-7967_1031142.html

Fostul ministru al Justiţiei în perioada comunistă, Ion Morei, a fost reţinut marţi, 22 noiembrie, într-un dosar privind înstrăinarea ilegală a terenurilor. Concomitent, au mai fost reţinuţi încă alţi 6 actuali şi foşti funcţionari, transmite IPN.

Potrivit ofiţerului de presă al CNA, Angela Starinschi, procurorii şi ofiţerii Anticorupţie au descins marţi dimineaţă cu percheziţii, în urma cărora au fost reţinute şapte persoane. Printre cei escortaţi la sedul CNA este un fost viceministru al MAIA şi un şef de direcţie MAIA, un şef de direcţie din cadrul Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru şi un ex-şef al Inspectoratului naţional de Poliţie.

Sursa citată a mai comunicat că acţiunile continuă.

Ion Morei a fost procuror al municipiului Bălţi, după care în perioada 2001-2003 a deţinut funcţia de ministru al Justiţiei. Ulterior, până în 2009, Morei a deţinut funcţia de secretar al Consiliului Suprem de Securitate de pe lângă fostul preşedinte comunist, Vladimir Voronin.