logo

Fondurile de Investiţii în proces de lichidare au reuşit să vândă doar jumătate din totalul pachetelor de acţiuni deţinute


https://www.ipn.md/ro/fondurile-de-investitii-in-proces-de-lichidare-au-reusit-sa-vanda-doar-jumatate--7966_969393.html

Fondurile de Investiţii (FI) în proces de lichidare au reuşit să vândă până acum puţin peste jumătate din totalul pachetelor şi cotelor deţinute în societăţi pe acţiuni şi societăţi cu răspundere limitată. Termenul-limită expiră la 1 iulie 2008. Către această dată cele nouă FI în proces de lichidare benevolă şi cele 17 FI în proces de lichidare forţată trebuie să încheie procedura de înstrăinare a activelor, ca mai apoi să repartizeze mijloacele financiare obţinute acţionarilor,conform numărului de acţiuni deţinute, transmite Info-Prim Neo. “Deocamdată de către comisiile de lichidare ale FI, aflate în proces de lichidare benevolă, au fost înstrăinate circa 56% din totalul pachetelor de acţiuni şi a cotelor-părţi, pe care le posedă. Suma obţinută oscilează între 0,18 şi 1,1 lei per acţiune. Suma medie ce revine unui acţionat atinge între 49 şi 364 lei. În cazul FI în proces de lichidare forţată, la iniţiativa Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, suma medie obţinută pentru o acţiune variază între 0,16 şi 2,24 lei, iar suma ce revine acţionarilor - între 36 şi 435 lei”, a menţionat într-o conferinţă de presă Elena Pui, membru al Consiliului de Administraţie a CNPF. Sursa citată a apreciat că mijloacele sunt modeste. În prezent la Bursa de Valori sunt create condiţii ca în timpul ce a mai rămas să fie comercializate în mod transparent cât mai multe pachete de acţiuni sau cote-părţi din portofoliul FI. În opinia Elenei Pui, multe din pachetele de acţiuni vor rămâne nesolicitate, deoarece nu sunt atractive şi aparţin unor societăţi pe acţiuni neeficiente. Potrivit legislaţiei, activele care nu vor fi înstrăinate urmează să fie repartizate ca şi mijloacele băneşti la toţi acţionarii. Elena Pui a comunicat că în prezent CNPF întreprinde măsuri de control a acţiunilor ce vor fi repartizate acţionarilor. „Sunt unele care nu au acoperire, adică întreprinderile date nu mai au active. Noi vom urmări strict ca din acestea să nu fie repartizate acţionarilor”, a menţionat responsabilul de la CNPF. Acţionari ai FI aflate în lichidare sunt aproape 900 mii acţionari, în special, persoane în vârstă.